Absolvenții de liceu care nu au susținut sau care nu au promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea de vară sau în sesiuni din anii anteriori (în cazul celor care au absolvit liceul în promoții anterioare) susțin azi a doua probă scrisă.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj, azi se desfășoară proba obligatorie a profilului (matematică – în cazul absolvenților profilului real și istorie – în cazul absolvenților profilului umanist).
”Toate probele scrise se desfășoară la Colegiul Tehnic <Alesandru Papiu Ilarian> Zalău.
Probele încep la ora 9, iar accesul candidaților în săli este permis, în baza actului de
identitate, până la ora 8:30.
Candidații care dețin materiale sau obiecte interzise (telefoane mobile, manuale, culegeri,
însemnări etc., precum și alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare) vor fi
îndrumați spre o sală special amenajată pentru depozitarea acestora.
Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul distribuirii
subiectelor în sala de examen. Pot beneficia de prelungirea timpului de lucru candidații
cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens conform procedurii de asigurare a condițiilor
privind egalizarea șanselor pentru candidații cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și
tulburări de neurodezvoltare”, se precizează în informarea Inspectoratului Școlar.
Luni, 19 august, la prima probă scrisă a sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat – proba la Limba și literatura română, s-au prezentat 163 de candidați.
Deși s-au înscris, nu s-au mai prezentat la examen 32 de candidați, prezența înregistrată fiind de 83,58 la sută.
Trebuie precizat că absolvenții de liceu care au mai participat la Bacalaureat și nu au promovat anumite probe pot susține examenul doar la probele în cauză.
”Prima probă s-a desfășurat, fără să se înregistreze tentative de fraudă sau alte incidente”, au mai precizat oficialii din învățământ.
Subiectul și baremul de corectare au fost publicate în ziua desfășurării probei, la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.