decembrie 5, 2025

A venit și vremea sa alegem inculpați

imagine-articol0_50048

Speranțele ca vom scapa de corupție se duc pe apa sâmbetei. Clasa politica s-a adaptat repede la noua conjuctura creata de lupta anticorupție. Deși sunt urmariți penal, politicienii nu renunța la candidaturi. Adica daca noi nu-i vrem, ei ne vor. Ne vor supușii lor atâta timp cât exista electorat dispus sa-i voteze. Tot mai mulți se încapațâneaza sa demonstreze ca nu sunt intimidați de dosarele deschise pe numele lor și vor participa la alegeri, fie ele locale sau parlamentare. A fi trimis în judecata, urmarit penal sau chiar condamnat cu suspendare, pentru politicienii fara verticalitate sunt nimicuri. Vor sa ajunga înca o data la ciolanul cel mare, sa-l roada pâna la epuizare. N-are importanța cum, încalca orice principii ale bunului simț, trec peste mama, trec peste tata, numai sa-și vada împlinit visul de marire, sa aiba acces la nelegiuire (furturi, evaziune fiscala, luare de mita etc). În statele în care democrația da roade, un om politic, un șef de comunitate, un director de instituție își da onorabil demisia și numai daca sunt suspiciuni ca a încalcat legea. La noi, chiar și cei condamnați țin cu dinții de putere. Unde mai pui ca stop_coloana parlamentarilor le-a venit ideea de a face o lege prin care cei ce sunt condamnați la închisoare cu suspendare sa-și poata desfașura în continuare activitatea politica, administrativa, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Așa ca un primar n-are decât sa fie oricât de hoț. Atâta timp cât nu merge la pușcarie, ramâne primar. Din 39 de parlamentari care au probleme cu legea, fiind trimiși în judecata, urmariți penal sau condamnați de prima instanța, doar unul a demisionat pe motiv ca nu dorește sa aduca atingere imaginii Parlamentului. Ceilalți o duc bine merci și așteapta sa vina alegerile din toamna sa ne ceara noua votul, batându-se cu pumnii-n piept cât de curați, de cinstiți și de integri au fost ei în legislatura care-i pe sfârșite.