A murit un fost antrenor al HC Zalău. „A plecat dintre noi un bun prieten”
Handbalul românesc este mai sărac de duminică, Ion Gherhard, unul dintre antrenorii legendari ai României, luându-și „rămas bun” de la această viață, la vârsta de 84 de ani.
Vestea dispariției marelui antrenor a fost anunțată chiar de nepoata acestuia, pe rețelele de socializare.
„ Următoarea aniversare va fi acolo sus, în ceruri. Drum lin, dragul meu unchi. Respect pentru tot ce ai fost și ai făcut. Te vom iubi veșni, Gherhard Ion. Antrenor emerit, om cum rar am întâlnit. Fratele mamei mele, singurul meu unchi din partea ei…”, este mesajul Cameliei Gherhard.
Printre echipele pe care le-a antrenat se numără și HC Zalău, Gherhard pregătind formația de la poalele Meseșului în stagiunea 2006 – 2007, după plecarea lui Gheorghe Tadici la Oltchim Râmnicu Vâlcea. „Nea Geri”, cum îi spunea apropiații și-a început cariera de antrenor în 1969, la Știința Bacău, obținând trei titluri de campion al României la feminin (cu Știința Bacău și Chimistul Râmnicu Vâlcea) și unul la masculin (cu Minaur Baia Mare). Ion Gherhard a obținut și cinci Cupe ale României – cu Știința Bacău, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Minaur Baia Mare și Fibrexnylon Săvinești.
Pe plan international, regretatul antrenor a câștigat Supercupa Europei (1984), Cupa IHF (1989), Cupa Cupelor (2002) și Cupa Challenge (2003).
În 2004, Ion Gherhard a fost numit „Cetățean de onoare” al municipiului Baia Mare.
„A plecat dintre noi un mare antrenor și un bun prieten, de care mă leagă foarte multe amintiri. Eu l-am adus și la Zalău, în 2006. Ion Gherhard a fost un om cu mult bun simț, care a realizat de unul singur ceea ce a realizat în viață. A avut rezultate deosebite în handbal și a crescut foarte multe jucătoare și jucători. Din păcate, vine o vreme cănd trebuie să plecăm din această lume. Îl voi purta mereu în suflet și îmi voi aduce aminte cu drag de el. Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis Gheorghe Tadici.
