Regizorul Sergiu Nicolaescu, in varstă de 82 de ani, a murit in aceasta dimineata la Spitalul Elias din capitala, unde era internat din 26 decembrie şi recent fusese operat de peritonită. Cineastul a strans, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme in care a imbrăcat, pe rand sau, uneori, chiar in acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită. Sergiu Nicolaescu s-a născut pe 13 aprilie 1930, la Targu-Jiu, oraş pe care l-a părăsit in 1935, intrucat familia sa se stabilise la Timşoara. In acest oraş urmează cursurile şcolii primare şi liceul. Intre anii 1948 şi 1952 a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din Bucureşti (Politehnica), practicand ingineria in perioada 1954-1965. Apoi a practicat operatorie de film, devenind regizor, actor, scenarist şi producător de film. Filmografia lui Sergiu Nicolaescu cuprinde peste 60 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Dacii” (1966), „Mihai Viteazul” (1970), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Cu mainile curate” (1972), „Osanda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Mărin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul morţii” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005), „Supravieţuitorul” (2008), film pentru care a obţinut cel mai mare credit, de 1,8 milioane de lei, la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei, in 2006.
Totodată, in indelungata sa carieră, Sergiu Nicolaescu a jucat peste 35 de roluri, de la comisarul Moldovan la Mircea cel Bătran, mareşalul Averescu şi Carol I. Sergiu Nicolaescu a fost nu doar unul din actorii Revoluţiei din 1989, dar a şi scris pe această temă cateva cărţi, dintre care prima, „Un senator acuză”, a fost publicată in 1996 (a 2-a ediţie, 1998), urmată de „Cartea revoluţiei romane decembrie ’89”, la editura Ion Cristoiu, in 1999. In decembrie 2005, el a publicat, la editura ALL, volumul „Lupta pentru putere. Decembrie ’89”, şi, la editura Topaz Bucureşti, „Revoluţia. Inceputul adevărului”. Sergiu Nicolaescu a primit numeroase decoraţii şi distincţii, intre care Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, in grad de Cavaler, in anul 2002. De asemenea, pe 6 decembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Targu-Jiu. In aceeaşi zi, in Targu-Jiu, a fost inaugurat şi un cinematograf care poartă numele actorului.