Animalele au fost plimbate din Austria in Romania şi inapoi.
In pofida inăspririi controalelor din vămi şi din trafic, un sălăjean a reuşit să aducă in ţară 140 de iezi fără certificat internaţional privind sănătatea animalelor, fără plan de rută şi fără maşină de transport autorizată pentru transportul animalelor. Iezii proveneau de la o fermă din Austria. „Deşi cetăţeanul a fost avertizat inainte despre normele pe care trebuie să le respecte, tot a adus animalele. Am acţionat prin notificarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), care a avertizat partea austriacă. Animalele au fost returnate de urgenţă la exploataţia de origine, iar persoana a fost sancţionată. Cetăţeanul a avut la dispoziţie o perioadă de trei – patru zile pentru a obţine documentele sanitare-veterinare, insă medicii veterinari austrieci nu au dorit să elibereze actele fără să vadă animalele”, a explicat Mircea Martin, directorul DSVSA Sălaj. Un caz similar a avut loc anul trecut, cand un sălăjean a transportat ilegal 20 de măgari in Italia fără a respecta normele sanitare veterinare privind comerţul intracomunitar de animale. Cazul a ajuns in atenţia Poliţiei, iar sălăjeanul s-a ales cu dosar penal pentru fals in acte şi uz de fals. DSVSA ii avertizează pe cei care intenţionează să importe animale că trebuie să inştiinţeze instituţia inainte cu 48 de ore de a afectua transportul şi să-şi procure toate documentele necesare pentru a evita aducerea unor animale bolnave in judeţ.
A importat 140 de iezi fără acte
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...