Victorie importantă pentru HC Zalău în cursa pentru menținerea în Liga Națională de handbal feminin. Echipa condusă de Gheorghe Tadici s-a impus fără nicio emoție duminică, cu scorul de 33 – 20, pe teren propriu, în fața celor de la CSM Iași 2020.

Schimbarea antrenorului formației ieșene exact înaintea jocului de la Zalău nu le-a intimidat deloc pe fetele lui Gheorghe Tadici, care au condus pe toată durata jocului. După 5 – 2 în debut, oaspetele au încercat să revină dar s-au apropiat la o lungime în spatele Zalăului, după care echipa lui Tadici s-a distanțat din nou. La pauză, zălăuancele au condus cu 16 – 11, iar în partea a doua, formația de la poalele Meseșului a avut o evoluție și mai bună, reușind să se desprindă la 13 goluri până la final. Apărarea a funcționat mai bine, iar pe atac Alexia Niță a fost „omul cu golul”, marcând opt goluri în acest meci.

„Aveam nevoie de trei puncte, dar trebuia să tragem și pentru un rezultat cât mai concludent, pentru a ne face viața mai ușoară în returul campionatului sau în eventualitatea în care vom fi la egalitate de puncte. Sunt mulțumit în special de repriza a doua și de apărare. Targhetul nostru pentru acest meci a fost o victorie la 8 – 10 goluri, l-am depășit, dar întotdeauna e loc de mai bine”, a declarat Gheorghe Tadici.

După victoria de duminică, HC Zalău a urcat pe locul 11 în Liga Națională, iar în etapa viitoare, programată joi, va evolua pe terenul Universității Craiova.