In anul 1997 conducerea Primăriei Zalău s-a gandit că trebuie să le ofere locuitorilor din municipiu o altfel de sărbătoare, cum nu s-a mai văzut pană atunci in Sălaj, şi a organizat in premieră Zilele Cetăţii. O manifestare necunoscută la inceput, a căpătat de la an la an tot mai multă amploare. Dacă la inceput pe scenă urcau formaţii locale şi pe platoul de marmură erau cateva tarabe la care se vindea mici şi bere, am ajuns in 2011, la cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor Zalăului, să petrecem timp de trei zile, pe acordurile unor formaţii de renume naţional şi chiar internaţional. Şi in acest an, Bulevardul Mihai Viteazul a fost inchis incă de vineri pentru a face loc meşterilor populari şi comercianţilor de chinezării, dar şi caruselelor. Per-ansamblu, ediţia a XIV-a a fost o reuşită. O spune numărul mare de cetăţeni care au umplut centrul oraşului trei zile la rand. Nu au lipsit insă contrastele. Dacă la scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor canta folkistul Mircea Vintilă pentru marea majoritate a zălăuanilor, mai sus de Galeriile Meseş patronii restaurantelor au organizat sărbătoarea lor. Evident, „acordurile” de manele au ţinut publicul in priză pană in zorii dimineţii.
Manifestările dedicate Zilelor Zalăului au debutat vineri, la ora 17.00, cu un spectacol muzical şi coregrafic, susţinut de 200 de elevi ai Palatului Copiilor, care au prezentat o varietate de cantece şi dansuri. Pe scenă a urmat reuniunea corală „Camerata Academica Porolissensis”, alături de solista Rodica Pop Seling.
Conducerea Primăriei Zalău a ţinut şi in acest an să-i premieze pe cei care au reprezentat şcolile şi liceele din judeţ la olimpiade şcolare şi s-au intors acasă cu premii. Olimpicii din Zalău au primit din partea primarului Radu Căpilnaşiu diplome de merit, dar şi un plic cu „substanţă financiară”.
Consiliul Local Zalău a hotărat să acorde in acest an distincţia „Credinţă Cetăţii” preoţilor ortodocşi Rus Vasile şi Ştefan Lucaciu, preotului greco-catolic Părău Vasile şi preotului reformat Zsolt Miklos, „avand in vedere bogata activitate regilioasă, implicarea in numeroase proiecete social-caritabile, care au fost rezolvate in municipiul nostru”. Distincţia a fost acordată sambătă preoţilor de către primarul Radu Căpilnaşiu. Alături de aceştia au fost premiate „cuplurile de aur” ale Zalăului, care au implinit 50 de ani de căsnicie.
Concerte şi oameni turmentaţi vedem la fiecare ediţie a Zilelor Zalăului. Insă nu in fiecare an vedem o paradă a modei. Fustiţe colorate, rochii de seară şi ţinute casual sunt doar cateva din piesele vestimentare ale Mall-ului din Zalău prezentate vineri in faţa unei audienţe destul de slabe.
Timpul nu a ţinut cu zălăuanii vineri seara şi la inceputul spectacolului de folk al interpretului Mircea Vintilă in faţa scenei erau prezenţi doar caţiva oameni care au hotărat să infrunte ploaia măruntă pentru a-l asculta pe artist. Folk-ul lui Vintilă a indepărtat pană şi ploaia, astfel iubitorii acestui gen de muzică s-au strans in număr mare la concert pană la sfarşitul acestuia.
… şi mai ales inedit
Concerte sexy pentru ochii şi urechile zălăuanilor
Formaţia Like Chocolate, o necunoscută pentru publicul din Zalău, a avut sambătă seara o reprezentaţie de-a dreptul senzuală. Concertul lor poate fi rezumat intr-o singură frază: „Două «piţipoance» işi arătau fundul spectatorilor in timp ce «cantau» melodii pe o engleză de baltă”. După recitalul fetelor cărora le place ciocolata a urmat muzica electrizantă a Dj-ului Rihno şi a solistei Silvia, impreună cu dansul lasciv al celor două dansatoare. Ultimul pe scenă a urcat Gabriel Cotabiţă şi formaţia VH2. Piesele noi ale trupei nu au avut priză la public, insă, treptat, hiturile mai vechi ale formaţiei i-au cucerit pe zălăuani.