Lavinia Andreea Sabou, elevă in clasa a XI-a D la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău va fi prefect pentru o zi. Este primul liceean selectat să indeplinească funcţia de prefect pentru o zi, in cadrul campaniei iniţiate de Prefectura Sălaj, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj. Eleva a fost invitată să participe luni, la sediul Instituţiei Prefectului, la activităţile incluse pe agenda de lucru a prefectului Alexandru Vegh, dar şi să cunoască structura organizatorică a instituţiei şi modul cum funcţionează aceasta.
Elevii interesaţi de administraţie publică şi de modul cum se desfăşoară o zi din viaţa unui inal demnitar public mai pot trimite, pană cel tarziu pe 15 decembrie, un eseu de maxim 1200 de cuvinte, in care să prezinte motivele pentru care vrea să fie „prefect pentru o zi” şi consideraţii privind rolul administraţiei publice in Romania, pe adresa psj@prefecturasalaj.ro. Se vor nominaliza incă cinci elevi, care vor fi „prefecţi pentru o zi”.
A fost ales un nou prefect
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...