La Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a avut loc lansarea primului catalog în limba română a bisericilor medievale de zid din județul Sălaj. Catalogul este rezultatul unui proiect de cercetare întreprins de cercetătorii Timea Keresztes și Dan Băcueț-Crișan.

”În județul Sălaj a fost identificat prin cercetări cu caracter divers un număr semnificativ de obiective arheologice medievale (așezări, cimitire, cetăți), o parte din acestea se păstrează încă la suprafața solului, din această categorie făcând parte bisericile medievale de zid. Județul Sălaj este cunoscut mai ales datorită bisericilor medievale de lemn, iar prin prezentul proiect ne-am propus să aducem în fața publicului o altă categorie de monumente ecleziastice: bisericile medievale de zid. Evoluțiile comunităților umane pe parcursul etapelor istorice au influențat puternic și această categorie de construcții, fapt ce a dus la transformări planimetrice și structurale față de starea lor inițială. Prin cercetarea de teren derulată în acest an, prezentul ghid și-a propus verificarea stării de conservare a bisericilor respective, întocmirea bazei de date structurată pe categorii de elemente arhitecturale componente, identificarea elementelor originale, medievale, care au supraviețuit transformărilor prin care au trecut aceste biserici. Prezentul demers își dorește să fie un instrument de promovare turistică a acestor monumente istorice, un ghid, care cu ajutorul imaginilor să facă cunoscute elementele arhitecturale medievale, păstrate până în prezent. Ghidul <Biserici medievale de zid din județul Sălaj> vine în continuarea celui din anul 2019, când Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a derulat un proiect, care și-a propus cartarea cetăților, castelelor și conacelor aflate în spațiul administrativ al județului”, explică cercetătorul Timea Keresztes apariția acestui ghid.

Arheologul Dan Băcueț-Crișan a explicat, la evenimentul de lansare de la Muzeu, în ce a constat proiectul de cercetare și cum s-a ajuns la produsul final, catalogul acestor monumente mai puțin valorificate ca puncte de interes turistic.

”Lumea ne percepe pe noi, arheologii, ca pe niște cârtițe care sapă în pământ după tot felul de obiecte. Însă noi, ca și arheologi, facem o citire a stratigrafiei care merge de la nivelul ierbii, până la nivelul de adâncime unde săpăm. Pe lângă această stratigrafie pe verticală în adâncime, există și o stratigrafie pe verticală deasupra solului, care se referă, de fapt, la citirea evoluției unor construcții care s-au păstrat până în ziua de azi: cetăți, biserici, castele sau conace. (…)”, a spus Dan Băcueț-Crișan, în preambulul prezentării muncii de cercetare, exprimându-și totodată speranța că acest catalog va deveni un instrument în promovarea patrimoniului medieval sălăjean, mai puțin cunoscut deocamdată.

De asemenea, managerul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, Corina Bejinariu, a arătat că acest proiect al cercetării patrimoniului imobil sălăjean nu este singular, existând o preocupare constantă a specialiștilor instituției de a ieși pentru valorificarea prin cercetare științifică a obiectivelor istorice din județ. Iar o aplecare în pas cu timpurile noastre este cea prin care se dorește digitalizarea obiectivelor de patrimoniu, prin cercetare, scanare și modelare 3D a diferitelor clădiri din patrimoniul imobil al Sălajului.