Saracia da nastere la situatii greu de imaginat daca nu esti pus in fata realitatii dure. Batranii se straduiesc, dintr-o pensie care nu le ajunge nici sa manance, sa-si cumpere accesorii de inmormantare pentru a nu-si impovara copiii dupa moarte. Cand nu reusesc prea multe, apartinatorii platesc in rate, dupa deces, serviciile funerare prea costisitoare in raport cu veniturile.
Saracia extrema ii pune pe varstnici in situatia de a gandi moartea ca pe o cheltuiala ce nu si-o permit.
Cat de mare este saracia in Salaj se vede si din faptul ca oamenii fac cu greu fata cheltuielilor de inmormantare. Firmele de pompe funebre din Zalau s-au adaptat pietei si s-au pregatit cu oferte de criza pentru batranii care nu vor rezista deciziilor guvernantilor; servicii in rate si all inclusive pentru toate buzunarele. Pe baza unui contract intocmit cu firma de pompe funebre, se poate achita la inceput o suma, care poate fi de numai 100 de lei, iar restul se achita in rate, dupa puterile clientului. Ajutorul de deces oferit de stat este o suma fixa, de 1702 lei, platita de catre Casa Judeteana de Pensii Salaj si primita de apartinatori daca decedatul si-a platit contributiile la stat. In caz contrar, apartinatorii se aleg cu numai 918 lei.
Plata ratelor se poate prelungi daca e nevoie. Exista persoane “restante” din decembrie, dupa cum ne-a declarat patronul unei firme. Dar, de obicei, oamenii vin sa achite banii cat pot de repede, probabil pentru a nu-i supara pe cei dusi.
E greu sa traiesti, dar e greu sa si mori. Pretul sicriului face diferenta. Plecand de la 400 de lei, acesta poate ajunge pana la 2400 de lei. Crucile de fier scrise costa intre 60 si 200 de lei. La cumpararea unui sicriu scump se ofera crucea gratis. Costurile transportului sunt in Zalau pana la 100-150 de lei. Pe langa acestea, mai e nevoie de coroane, jalbe, lumanari, podisor, care mai sunt cateva sute de lei. Serviciile complete pleaca de la 700 de lei pentru cei mai nevoiasi. Oferta medie e de 1500 de lei, iar cel mai scump serviciu este de 4500 de lei. Ajutorul de la stat ar trebui sa ajunga, insa daca va fi redus, e pe muchie de cutit. Cheltuiala prezentata mai sus nu include pomana, care e cea mai scumpa, si trebuie achitata separat.
Ca si in alte domenii concurenta este acerba. Ai crede ca fiecare mort are o destinatie precisa, insa nu e chiar asa. Cele trei firme din Zalau care ofera servicii complete traiesc intr-o continua batalie pentru fiecare “client”. Dar profitul merita, pentru ca altfel nu s-ar mai ocupa de lucruri care nu sunt prea “placute”. Profitul acestor firme vine de la numarul de clienti. Fiecare isi face marketing si se ingrijeste sa aibe relatii bune si recomandari la morga. Ai crede ca listele de muribunzi din spitale nu intereseaza pe nimeni. Si totusi…
Si, pana la urma, si in aceste firme sunt tot oameni. Una din firmele de pompe funebre salajene a facut ceea ce autoritatile salajene nu au reusit. A ingropat un om fara casa care se afla in morga spitalului de mai bine de doua luni, fara ca cineva sa-si faca probleme sau sa puna intrebari. In ajun de Craciun, patroana s-a dus si l-a “revendicat” pe “homeless”.
Pensionarii nu se tem de moarte; se tem ca n-au cu ce-o plati
“Uita-te maicuta in portofel, de unde bani de groapa?” Pensionarii spun ca vor muri de foame, pentru ca Guvernul le taie pensiile si asa mici. Batrani si bolnavi, unii au inceput sa-si cumpere deja lucruri pentru lumea cealalta. Multi se indreapta catre firmele de pompe funebre, macar sa-i scape pe cei care raman in urma lor de cheltuieli. Isi cumpara sicriul si costumul de inmormantare si-l depoziteaza in podul casei in asteptarea clipei. Este un lucru care se practica in partile noastre tot mai des. Majoritatea, insa, nu au nici ce pune pe masa si nu-si permit luxul de a-si cumpara din timp cosciuge, cruci si alte lucruri pentru inmormantare. O vor lasa pe seama rudelor. “Am o pensie de nimic din care imi achit datoriile casei si mananc. De unde sa-mi cumpar sicriu si ce mai trebuie, numai groapa costa cateva milioane” s-a confesat o pensionara”.