Ca intotdeauna, masurile restrictive dau nastere la coruptie, pentru ca orice restrictie are o „portita”, iar banii deschid orice lacat.
ABSURDUL INALTAT LA GRAD DE NORMALITATE
In urma „genialei” idei a edililor municipiului de a fereca portile Cimitirului Ortodox din Zalau, cu bare de fier sudate si cu lacate, ingradind accesul auto-turismelor in locul de veci, tot mai multe voci s-au ridicat impotriva acestei absurditati. Sunt glasurile oamenilor in varsta, ale celor cu dizabilitati, pe care madularele nu-i mai tin sa mearga per pedes la locurile unde se odihnesc cei dragi ai lor. Ziarul nostru a inserat in coloanele sale un material referitor la aceasta masura restrictiva si reactiile n-au intarziat sa apara. Telefoane, scrisori care dezaproba gestul edililor si incapatanarea cu care sustin ca asa este normal. Au venit oameni in varsta din Ungaria, care doreau sa viziteze mormintele rudelor. Nu puteau merge pe jos si l-au implorat pe paznicul de la poarta doi sa le ridice bariera. Dupa minute bune de negocieri paznicul a ridicat bariera. Ca i-o fi dat ceva, ca nu i-o fi dat ceva paznicului asta nu stiu.

„E ORDIN DE LA PRIMAR …”
Dupa aceasta intamplare si alte relatari despre faptul ca daca ai darnicie poti sa intri si cu autoturismul in cimitir, cu toate interdictiile impuse de primarie, am incercat sa ne punem planul in actiune. Si am reusit. La poarta strajuita de un lacat cat o cratita am oprit autoturismul. De departe din curtea unei case, paznicul cimitirului ne striga amenintator ca „nu e voie cu masina, nu vedeti semnul?” Vine inspre noi. Insistam sa ne deschida poarta. Sare ca ars „E ordin de la primar si nu o sa-mi mananc serviciul pentru voi.” Tacem. Din casa apare o femeie cu o gura vaduvita de dinti, alaturi de un alt barbat mai in varsta care ne reproseaza ca asa ne trebuie, daca n-am stiut ce primar sa alegem. Femeia repeta spusele paznicului cu referire la corectitudine si teama de a nu-si pierde serviciul. Apoi pleaca.

ASA MAI PE SESTACHE
Ne invartim in jurul masinii si a barierei pret de vreo cinci minute, paznicul se invarte si el prin curtea casei. Noi mai insistam. Paznicul o lasa mai molcom. „Hai, domnule ii zic, invocand o durere la un picior, hai ca dam si noi un leu de doi, numai lasa-ne sa intram cateva minute, sa ducem florile astea. Omul se invarte prin fata noastra, ne masoara din cap pana in picioare si intr-un tarziu mormaie ca pentru sine. „Cat vreti sa stati, sa nu stati mult?!” Vazand ca paznicul se da pe brazda ii promitem solemn ca doar cinci minute si facem gestul scotocirii prin buzunar in semn ca promisiunea cu leutul nu-i vorba-n vant. Se face ca nu ne baga in seama, vine cu cheile si deschide bariera. Am urcat cu autoturismul pana la cimitirul nou, am fumat o tigara si ne-am intors. Drumul este abrupt si e greu de mers chiar si cu autoturismul, darmite pe jos. La poarta cu bariera ne astepta paznicul, sufland usurat ca n-a dat de vreun bucluc, de vreun control, de mai stiu eu ce. Oprim, il salutam de la fereastra masinii si ii intindem o bancnota de 10 lei asa mai pe sestache. Omul ia bancnota, cu fata iradiind de bucurie si ne mai saluta de cateva ori urandu-ne drum bun si tot ce ne dorim. In urma noasta bariera a fost inchisa din nou cu lacatul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Post Views: 56