Profesorii beneficiaza, si in acest an, de gradatie de merit. Dosarele se depun de luni, la Inspectoratul Scolar.
Chiar daca si-au pierdut salariile de merit, la fel ca toti bugetarii, profesorilor le-a mai ramas si dupa aplicarea Legii salarizarii unitare o posibilitate de a-si creste substantial salariile. Este vorba despre gradatia de merit, care se acorda in continuare si care reprezinta un adaus de 25 la suta la salariul de baza, pe o perioada de nu mai putin de cinci ani. Potrivit informatiilor primite de la inspectorul scolar general Ioan Abrudan, numarul celor care benefi-ciaza de gradatie nu poate sa depaseasca 16 la suta din totalul cadrelor didactice si didactice auxiliare din judet.
Profesorii care ravnesc la o astfel de recompensa trebuie sa-si depuna dosarele (din care sa reiasa ca au avut performante profesionale deosebite) in perioada 15 aprilie – 12 martie, adica incepand de lunea viitoare. Dosarele lor vor fi evaluate in baza unor criterii ale caror punctaje vor fi aprobate astazi in Consiliul de Administratie al Inspectoratului Scolar. De gradatie de merit vor beneficia, potrivit lui Abrudan, in ordinea punctajului obtinut pe dosar, primii aproximativ 100 de solicitanti.
Seful invatamantului salajean a mai precizat ca sumele necesare pentru acordarea acestui drept salarial au fost luate in calcul la stabilirea standardelor de cost pe elev (in baza carora se face finantarea cheltu-ielilor de personal) si ca, prin urmare, nu vor exista problema cu plata gradatiilor de merit.
Bani in plus pentru profesori
Articole
Ați văzut-o? Sunați la 112!
AȚI VĂZUT-O? La data de 27 decembrie, Secția 3 Poliție Rurală Jibou a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 10 decembrie, minora LINGURAR LĂMÂIȚA-BRÂNDUȘA, în vârstă de 14 de ani, din comuna Băbeni, sat Ciocmani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, iar până în prezent, nu a revenit. SEMNALMENTE: înălțime 1,40 m, 40kg, păr negru, ochi căprui. La momentul plecării aceasta era îmbrăcată într-o vestă de culoare neagră, pantaloni negrii și încălțăminte…
Mai mult...România închide 33 de puncte de trecere a frontierei, din 1 ianuarie
Începând de miercuri, 1 ianuarie 2025, 33 de puncte de trecere a frontierei – rutiere, feroviare, în regim de bac și portuar – odată cu aderarea totală a României la Schengen, conform unui proiect de hotărâre de Guvern. Acesta a fost inițiat și publicat în transparență decizională de Ministerul Afacerilor Interne, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri imediate, pentru aplicarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene din data de 12 decembrie 2024 prin care, începând cu data de…
Mai mult...