Deputatul liberal Mirel Talos considera ca bugetul pe 2010 este unul al saraciei redistribuite, care nu este gandit in folosul cetatenilor, ci pentru satisfacerea oligarhilor PDL si a clientelei politice, lucru care se poate observa si in modul netransparent in care a fost intocmit. Ori in atari conditii intrarea la guvernare cu democrat liberalii, dupa cum propune penelistul Fenechiu, este considerata de Talos o „trasnaie absoluta”
„Politica bugetara marca Boc pentru anul 2010 porneste de la premisele ca impozitul forfetar a fost unul curativ pentru economie, iar inchiderea a peste 120.000 de firme a avut efect de deratizare, asa cum afirma domnul Boc, nesocotind faptul ca acesti agenti economici erau contributori la bugetul de stat. Prin lipsa de masuri specifice, actualul guvern nu isi propune relansarea economica sau stimularea agentilor economici”, ne-a declarat deputatul PNL de Zalau, Mirel Talos.
Din perspectiva parlamen-tarului liberal, acest guvern este inacceptabil pentru ca nu face nici o reducere de taxe si impozite, care ar fi reprezentat un stimulent economic real si necesar si nu se realizeaza nici un program de investitii care sa duca la crestere economica. „Totodata, alocarile pentru sanatate, educatie, justitie, armata sunt dramatice, cu mult sub nivelul unei functionari la nivel de avarie. Spre exemplu, capitolul de medicamente compensate este subfinantat, fondurile ajungand pana in mai – iunie, alocarile fiind cu 33 la suta mai mici decat in 2009 cand n-au ajuns decat pana in septembrie”, a adaugat Talos. Capilnasiu si Talos il apostrofeaza pe Fenechiu
Demersul unilateral al deputatului Relu Fenechiu de a deschide negocieri cu PDL pentru intrarea liberalilor la guvernare i-a deranjat si pe liderii PNL din Salaj. Presedintele organizatiei judetene a partidului, Radu Capilnasiu, dezaproba gestul lui Fenechiu, dar considera ca ieseanul a incercat sa demonstreze ca democrat liberalii nu doreau colaborarea cu PNL. „In mod sigur Boc & Co. nu ar fi fost de acord sa ne dea ministere importante precum transporturile sau economia. Fenechiu a incercat sa demonstreze ca de fapt ei au refuzat colaborarea cu noi”, a declarat Capilnasiu. Mult mai acid a fost deputatul Mirel Talos care afirma ca Fenechiu a facut un gest lipsit de demnitate si absolut deplasat. „E rusinos sa te autoinviti la guvernare. Poate ca domnia sa ar vrea la putere, dar nu are dreptul sa vorbeasca in numele partidului”, a opinat Talos.