Valoarea taxei de poluare variaza in functie de gradul de risc al agentului economic
Poluatorii din judetul Salaj vor fi nevoiti sa plateasca pentru fiecare metru cub de apa reziduala deversata, Compania de Apa Somes avand in acest sens aprobarea Autoritatii Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice ne-a declarat Marcel Zaharia, directorul Companiei de Apa Sucursala Zalau. Noua taxa va viza aproximativ 60 de societati din judet, care vor fi impartite in doua grupe, in functie de gradul de risc. Astfel, cei din grupa de risc I, respectiv cei din domeniul constructiilor, al textilelor, din industria alimentara, vor plati 0,19 lei/metru cub. La grupa a II-a de risc, unde au fost incluse firme precum Silcotub, Michelin, Cemacon, Transurbis, Rominserv, service-urile si spalatoriile auto, vor trebui sa achite 0,37 lei/metru cub. In cursul lunii ianuarie, introducerea taxei de poluare va fi supusa votului membrilor Asociatiei de Dezvoltare a Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Somes-Tisa, care reprezinta interesele consiliilor locale din cele patru orase salajene si pe cele ale Consiliului Judetean in relatia cu furnizorul de apa. “Introducerea acestei taxe este necesara pentru a acoperi costurile suplimentare pe care le avem cu prelucrarea apelor uzate”, a precizat oficialul companiei.
Pana acum, poluatorii din Cluj-Napoca erau singurii din zona acoperita de Compania de Apa carora li se percepea o astfel de taxa.