Redacția
”Ieri am fost inteligent, asa ca am vrut sa schimb lumea. Astazi sunt intelept, asa ca ma schimb pe mine insumi.”( Rumi)
rn
Buna sa va fie inima dragilor!
rn
Pace si bine ne spunem adesea..ce mare lucru! Pacea! De ce nu este cu adevarat pace in lume oameni buni?! Pentru ca nu este pace in inimile noastre..pacea inimii…ce dar maret…si atat de rar intalnit astazi..
”Pacea este capodopera ratiunii”-spune J. Muller..este o virtute de seama, o dispozitie launtrica, o inclinatie inspre bunavointa, dreptate si dragoste…pacea inimii ne face sa traim cu adevarat liberi..
Dar cum dobandim aceasta pace?!
Sa aruncam o privire in urma…
In urma pacatelor savarsite, cele mai vechi civilizatii ofereau divinitatii sacrificii de pace. Oferind aceste sacrificii, ei isi marturiseau pacatele.
Vechii greci priveau marturisirea ca pe ceva necesar si folositor. Socrate considera ca marturisirea este mantuitoare: ”Daca gresesti tu insuti sau altcineva caruia ii porti de grija, de buna voie sa te duci acolo unde se plateste cel mai repede vina, la judecator, intocmai ca la medic, grabindu-te ca nu cumva, invechirea bolii sa faca sufletul cangrenos si incurabil.” Pitagora spunea si el: ”Nu incerca sa-ti acoperi pacatele cu cuvinte, ci trateaza-le cu repros.” Iar Aristotel afirma: ”Omul care-si curateste sicer pacatul pe care l-a facut, nu este departe de curatie.”
Atat in Vechiul cat si in Noul Testament, spovada(sau spovedania) este o porunca a lui Dumnezeu, ea stabilind pacea intre om si Creatorul sau. Dumnezeu ne spune prin Isaia : ”Marturiseste-ti faradelegile tale, ca sa le indreptezi, Eu sunt cel ce sterge faradelegile tale. ”Toti prorocii Vechiului Testament, Moise, Solomon si in special David, prin faimosii psalmi, poruncesc marturisirea pacatelor. La inceputul Noului Testament, aceasta porunca dobandeste un nou inteles si devine usa de intrare in crestinism. Oamenii veneau la prorocul Ioan Botezatorul unde isi marturiseau pacatele si erau botezati. Sacramentul spovezii se desavarseste insa, odata cu venirea lui Iisus: ”Putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele”, ”Omule, iarta-ti-se tie pacatele..”. Ulterior, Iisus le incredinteaza apostolilor si succesorilor acestora aceasta fundamentala taina, de a lega si de a dezlega, de a ierta si de a tine pacatele: ”Luati Duh sfant; Carora veti ierta pacatele vor fi iertate si carora le veti tine vor fi tinute”, apostolii urmand mai departe sa propovaduiasca in numele lui Iisus ”pocainta spre iertarea pacatelor.” Apostolii, oameni simpli, supusi greselilor, prin binecuvantarea lui Iisus, au fost singurii imputerniciti cu aceasta autoritate si misiune evanghelica.
Convertitii ne vorbesc cel mai bine despre maretia acestui sacrament, punctul de plecare al convertirii lor fiind o buna spovada. Silvio Pellico, marele patriot italian din veacul al XIX-lea, convertit in timpul anilor indelungati petrecuti in temnitele austriece, scrie in renumita sa carte Inchisorile mele: ”Ah, nefericit este cel care ignora sublimitatea spovezii; nefericit este cel care, spre a nu da impresia ca este un innapoiat, se simte obligat sa o priveasca cu dispret.” Sfantul Vasile cel Mare remarca: ”La inceputul decaderii unui suflet sta intotdeauna neglijarea, desconsiderearea spovezii.”
Dorinta de marturisire este un imbold firesc, dorinta de a-L impaca pe Dumnezeu este o sugestie launtrica. Doar asa sufletul va afla tratament si vindecare..orice alt tratament lumesc nu va face decat sa prelungeasca agonia..sa amageasca..sa innabuseasca vocea constiintei. Spovada facuta bine si corect este cea mai buna psihoterapie, este psihologia desavarsita a lui Hristos! Este un adevarat refresh, o reinnoire a mintii, o nastere din nou! Trebuie sa ne transformam total perspectiva si maniera noastra de a ne raporta la Dumnezeu, la noi insine, la altii..pentru a putea mai apoi schimba si innoi lumea. Spovada trebuie sa fie punctul de plecare al reformei sufletesti si temelia oricarui bine. Pe o temelie lipsita de credinta si de iubire, binele savarsit nu face decat sa hraneasca mandriile noastre si sa ne departeze de la esenta.
Dar marea nenorocire este ca noi nu mai credem in taine, precum spunea Steinhardt..omenirea este sfasiata de necredinta..Consecintele? O lume trista, deprimata, deznadajduita, infricosata, fara pace, fara idealuri..fara entuziasm.. Vocea constiintei noi o anihilam, o bombardam cu activitati nenumarate si zarva mare..iar cand omul se trezeste lipsit de aceste activitati iese la iveala adevarata stare a sufletului sau…cu care intra mai apoi in conflict..
Dragilor, traim intr-o perioada istorica in care lumea moderna neaga vinovatia si pacatul. Vinovatia inimii nu ne lasa sa traim liberi, in pace, ea ne ataca mintea, trupul si mai cu seama sufletul. Ce este spovada? ”Spovada este goliciunea sufletului, este un fel de nuditatea etica, prin care noi recunoastem inaintea lui Dumnezeu ceea ce suntem ”- ne spune episcopul Fulton J. Sheen. Prin caderea in pacat, Adam si Eva s-au vazut goi si rusinati, lipsiti de harul care ii imbraca. Dumnezeu ce a facut?! Le-a croit haine din piei de animale, lucru savarsit prin jertfire si sange, pentru a acoperi pacatul lor. In Noul Testament, Dumnezeu ne face cel mai mare dar, prin jertfirea si prin sangele Fiului Sau, pacatele noastre pot fi iertate, acoperite..”imbracate”.. si putem gusta adevarata pace: „Pacea Mea o dau voua..nu precum da lumea va dau Eu…”
Asadar oameni buni sa indraznim sa credem! Sa indraznim sa primim acest dar minunat! Curaj! Pentru o viata noua, pentru o lume noua! Pace si bine!
Ioana Deac
