A fost simplificata modalitatea de inscriere a imobilelor in evidentele de cadastru si carte funciara, prin eliminarea unor acte, a anuntat Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI).
Astfel, doua documente importante pot lipsi, mai nou, din documentatia cadastrala, in anumite conditii, potrivit unor recente modificari legislative adoptate de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI). Prin acestea, Agentia a simplificat modalitatea de inscriere a imobilelor in evidentele de cadastru si carte funciara.
De asemenea, nu mai e obligatoriu intotdeauna si procesul-verbal de vecinatate. Mai exact, daca suprafata masurata e mai mare cu pâna la 2% fata de suprafata din acte sau cea inscrisa in cartea funciara, procesul-verbal de vecinatate poate lipsi din documentatia cadastrala.
Semnarea procesului-verbal de vecinatate nu mai este necesara: pe latura imprejmuita; in cazul in care pentru imobilul invecinat a fost semnat un proces-verbal de vecinatate cu imobilul in cauza; pe latura invecinata cu elemente stabile in timp (drumuri, canale, cai ferate etc.); pe latura neimprejmuita daca limita corespunde cu limita imobilului vecin care este deja inscrisa in sistemul integrat de cadastru si carte funciara; pentru imobilele cuprinse in planurile parcelare intocmite in sistem de coordonate Stereografic 1970, aflate in baza de date a oficiului teritorial.
Potrivit ordinului recent, nesemnarea procesului-verbal de vecinatate nu impiedica inscrierea imobilului in sistemul integrat de cadastru si carte funciara sau actualizarea datelor acestuia. "Astfel, in cazul in care vecinul nu se prezinta pentru a semna procesul verbal de vecinatate, proprietarul poate da o declaratie notariala care va inlocui procesul verbal", potrivit ANCPI.
Totodata, constituie motiv de respingere a cererii, refuzul semnarii procesului-verbal de vecinatate de catre proprietarul imobilului vecin.