Ziua buna dragilor! La sfarsitul acestei saptamani luminate, ca si o continuare a articolului anterior, nu pot sa nu va impartasesc cateva din cugetarile unui mare ganditor roman, Petre Tutea. Marturia sa de viata este prezentata intr-o maniera simpla si uneori extrem de directa, dar atat de profunda si puternica incat ne trezeste constiinta, ne deschide inima, ne scoate din orbire si ne ajuta sa descoperim comoara comorilor in simplitatea lucrurilor si s-o pretuim peste masura, asa cum merita a fi pretuita!

rn

”Definitia mea este: Petre Tutea, romanul. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. Am avut revelatia ca in afara de Dumnezeu nu exista adevar… Am devenit un ganditor crestin cand mi-am dat seama ca fara revelatie, fara asistenta divina, nu pot sti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici daca are vreun sens sau nu, nici daca eu am vreun sens sau nu.”
”Nivelul meu intelectual, chiar daca sunt savant, nu depaseste nivelul unui popa obscur din Baragan. Pentru ca preotul ala, in ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatra, sta de vorba cu absolutul. Eu sunt iudeocentric in cultura Europei, caci daca scoti biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de biblie nu e nici un adevar.”
”Omul e un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal. si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii. Despre crestinism, Bergson spune ca noi il respiram. Are materialitatea aerului. Seamana cu aerul. Noi suntem crestini fara sa vrem. si cand suntem atei suntem crestini: ca respiram crestinismul cum respiram aerul.”
”Stii unde poti capata definitia omului? – te intreb. In templu. In biserica. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindca exprimi chipul si asemanarea Lui. Daca biserica ar disparea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar disparea si omul. In biserica afli ca existi.”
”Batranele evlavioase merg la absolut rugandu-se, iar filosoful trancanind silogisme.”
”Omul e liber si eliberat numai in templul crestin, acolo, in ritual, cand se comunica tainele care ii invaluiesc deopotriva si pe sacerdot, si pe credinciosi.”
”Am spus eu odata ca daca un preot din Baragan, cand se roaga, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ala inlocuieste toata Academia Romana…”
”Scara valorilor umane contine: sfantul, eroul, geniul si omul obisnuit. Sfantul sta in fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Sfantul are forta de coeziune a pietrei.”
”Cum vad participarea romanilor de acum la mantuirea lor? – Simplu. Ducandu-se la biserica. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta sa nu-i lase cu gura cascata si tot ce spune un popa de la Cucuietii din Deal sa considere adevar ritualic.”
”In afara slujbelor bisericii, nu exista scara catre cer. Templul este spatiul sacru, in asa fel incit si vecinatatile devin sacre in prezenta lui.”
”Fara credinta si biserica, omul ramane un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avand doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decat restul dobitoacelor.”
Dragii mei, noi oamenii gresim de multe ori, aceasta este conditia si inclinatia noastra umana de la Adam si Eva incoace, dar tainele bisericii raman mereu aceleasi, sunt mostenirea lasata de Hristos umanitatii. Pentru multi dintre noi biserica, religia, credinta, sunt lucruri invechite, old-fashion, concepte naive sau inventii ale oamenilor…mereu tindem sa cercetam alte filosofii, alte orientari..alte practici…care, in timp, nu lasa decat alte si alte goluri in inima..si totusi..adevarul e atat de simplu…pus inaintea noastra..
Sa fim simpli dragilor! Si-n simplitate vom gasi Totul! O zi minunata!