Persoanele cu dizabilitati au dreptul la un credit 10.0000 de euro, a carui dobanda este platita de stat.
Returnarea banilor se va face in maximum zece ani. Valoarea si perioada de returnare pot fi depasite in anumite conditii.
Astfel, persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat pot accesa credite de pana la 10.000 de euro, fara sa plateasca dobanda pentru ei, potrivit Legii nr. 448/2006.
Banii pot fi folositi pentru adaptarea locuintelor si autoturismelor, cu conditia ca acestia sa fie rambursati in cel mult zece ani.
Exista si exceptii. Asadar, pentru achizitionare de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului poate fi de maximum 20.000 de euro, iar perioada de rambursare trebuie sa fie de 15 ani.
Documente necesare: cerere; copie de pe documentul care atesta incadrarea in gradul de handicap; copie de pe documentul de identitate; declaratie pe propria raspundere referitoare la faptul ca respecta prevederile Legii nr. 448/2006 si ca nu a mai beneficiat de acestea; declaratie pe propria raspundere referitoare la faptul ca va comunica DGASPC orice actualizare a certificatului de incadrare sau orice modificare a domiciliului.
Pentru obtinerea unui astfel de credit, beneficiarii trebuie sa urmeze cativa pasi, dupa cum urmeaza: intocmirea documentelor enumerate mai sus; obtinerea unei adeverinte potrivit careia statul va suporta dobanda aferenta creditului (se elibereaza de DGASPC dupa ce analizeaza documentele depuse); adresarea catre o banca pentru a obtine creditul;
incheierea unui angajament de plata privind achitarea dobanzii, intre DGASPC si banca ce va acorda creditul, pe baza contractului de credit si a graficului de rambursare.
Important! in situatia in care graficul de rambursare sufera modificari, acesta trebuie prezentat in forma sa actualizata la DGASPC. Platile efectuate de DGASPC se realizeaza in baza ultimului grafic de rambursare depus.
Dupa ce creditul a fost acordat, in functie de destinatia acestuia (adaptarea locuintei/autoturismului sau achizitionarea de autoturism adaptat pentru scaunul cu rotile), beneficiarii trebuie sa mai anexeze urmatoarele documente:
proiectul lucrarii de adaptare a locuintei si devizul de lucrari, ambele intocmite de organe abilitate;
declaratie pe propria raspundere a organului abilitat care efectueaza lucrarile, din care sa reiasa faptul ca proiectul lucrarii respecta cerintele de accesibilitate;
copie de pe factura finala a autovehiculului sau copia legalizata a contractului de vanzare/cumparare a acestuia.
Pentru cetatenii care inregistreaza restante la rambursarea creditului, dobanda aferenta se va suporta de catre acestia.
Credite pentru persoanele cu handicap
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...