In legatura cu neplata obligatiilor fiscale se stie ca duce la penalitati sau uneori chiar la amenzi, precum si popriri pe conturi sau executari silite.
Specialistii reamintesc ca in cazul depasirilor termenelor de plata, se aplica dobanzi si penalitati: "Nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligatii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silita, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum si sumele reprezentand echivalentul in lei al bunurilor si sumelor confiscate care nu sunt gasite la locul faptei", este explicat in actul normativ.
Totodata, dobanzile- obligatii fiscale accesorii- se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere si pana la momentul achitarii sumei datorate. Pentru anul in curs, dobanda care se aplica pentru fiecare zi de intarziere este de 0,02%.
Penalitatile care se platesc pentru intarzieri se aplica si acestea pentru fiecare zi care depaseste termenul limita, iar nivelul aceteia este de 0,01%.
Si in cazul obligatiilor fiscale nedeclarate sau declarate incorect se aplica penalitati. Nivelul acestei penalitati pentru fiecare zi de intarziere este de 0,08%.
Aceasta poate fi redusa la cerere cu 75% dar numai daca se achita sau se compenseaza pana la un anumit termen, dupa cum urmeaza: daca data comunicarii deciziei este cuprinsa in intervalul 1-15 al lunii, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare; daca data comunicarii deciziei este cuprinsa in intervalul 16-31 al lunii, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare sau daca sunt esalonate la plata- reducerea fiind acordata la finalizarea esalonarii.
Totusi, in cazul evaziunii fiscale, penalitatea de nedeclarare se dubleaza.
Daca nu este vorba de evaziuni fiscale, penalitatile de nedeclarare nu pot fi mai mari decat nivelul creantei fiscale principale la care se aplica.
In cazul intarzierilor la plata obligatiilor fiscale locale, Codul de procedura fiscala spune ca: "pentru neachitarea la termenul de scadenta de catre debitor a obligatiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datoreaza dupa acest termen majorari de intarziere".
Astfel, procentul care se aplica pentru intarzierea achitarii acestor obigatii este de 1% din suma datorata.