Senatul a adoptat tacit, in sedinta de marti, 26 noiembrie, a plenului, proiectul lui Eugen Teodorovici care prevede pedeapsa cu inchisoarea de la 1 la 6 ani pentru cei care nu vireaza la timp contributiile care sunt retinute din salarii, pensii, asigurari sociale de sanatate, drepturi de autor si alte venituri.
Forma initiala a proiectului senatorului PSD Eugen Teodorovici a fost trimisa la comisia de buget si comisia juridica, unde a fost eliminat amendamentul referitor la pedeapsa cu inchisoare de la 1 an la 6 ani pentru neplata contributiilor la timp, insa, prin implinirea termenului de adoptare, pe data de 6 noiembrie, proiectul a trecut tacit de Senat. For decizional este Camera Deputatilor.
Initiativa legislativa a fostului ministru de Finante propune modificarea si completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.
"Art. 6 – Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 6 ani retinerea si neplata, incasarea si neplata, ori, dupa caz, neretinerea sau neincasarea, in cel mult 30 zile de la termenul de scadenta prevazut de lege, a impozitelor si/sau contributiilor prevazute in anexa la prezenta lege", prevede modificarea adusa prin initiativa legislativa a senatorului PSD.
Un alt articol prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani de inchisoare, in cazul in care stabilirea taxelor, impozitelor si contributiilor se va realiza intr-o maniera gresita, neindreptatita, pentru obtinerea de foloase proprii.
Omisiunea, distrugerea actelor contabile pedepsite cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
Potrivit unui alt articol al proiectului lui Eugen Teodorovici, in cazul omisiunii, ascunderii sursei impozitabile, distrugerii de acte contabile, executarea unor evidente contabile duble se pedepseste cu inchisoare intre 2 si 7 ani.
(2) Daca prin faptele prevazute la alin. (l) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege se majoreaza cu o treime.
(3) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege se majoreaza cu jumatate", potrivit initiativei legislative.
Achitarea prejudiciului duce la reducerea pedepsei la jumatate.
In cazul savarsirii tuturor infractiunilor mentionate mai sus, daca in cursul urmaririi penale sau al procesului, suspectul sau inculpatul acopera integral prejudiciul, atunci limitele pentru fapta comisa se reduc la jumatate.
Totodata, daca prejudiciul este de pana la 10.000 euro, faptele nu se pedepsesc si daca suspectul sau inculpatul acopera integral prejudiciul.