decembrie 5, 2025

Adoptie facila. Proiect ce vine in sprijinul celor ce vor sa infieze copii

adoptie-facila-proiect-ce-vine-in-sprijinul-celor-ce-vor-sa-infieze-copii0_65847

Guvernul a aprobat marti, 17 septembrie 2019, printr-o hotarare, infiintarea Sistemului Informatic National pentru Adoptie (SINA), conform unui comunicat de presa al Ministerului Muncii.
Proiectul are ca obiectiv general realizarea unui sistem informatic care sa continue procesul de simplificare administrativa si de debirocratizare in domeniul protectiei copilului si adoptiei si sa faciliteze comunicarea persoanelor interesate cu toate institutiile cu atributii in domeniu.
Concret, sistemul informatic va asigura, in timp real, accesul potentialilor adoptatori la informatii actualizate cu privire la reglementarile, procedurile, standardele si etapele necesare pentru adoptia unui copil si va oferi posibilitatea comunicarii online cu institutiile din domeniul protectiei copilului si adoptiei, prin descarcarea si incarcarea de formulare si un serviciu de suport tip helpdesk, sistemul fiind astfel adus la nivelul 4 de sofisticare, din 5 cate exista la nivel european.
Acest sistem (SINA) va permite constituirea unui dosar electronic al copilului, care va cuprinde informatii referitoare la toate etapele parcurse de acesta in procesul de adoptie, inclusiv cele premergatoare acesteia, de prevenire si protectie speciala, precum si monitorizarea post-adoptie.
Totodata se va crea un cadru de interoperabilitate cu alte institutii implicate in domeniul adoptiei si in activitatile premergatoare acesteia, Ministerul Afacerilor Interne si Ministerul Justitiei.
Proiectul va fi implementat pe durata a 36 de luni, iar valoarea totala este de 45.970.000 lei. Finantarea se realizeaza din fonduri externe nerambursabile si de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii si Justitiei Sociale si Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.