Dupa concedierile din teatre si protestul anuntat in urma acestora, si angajatii din muzee se pregatesc de greva.
Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania (RNMR) a facut, vineri, 28 iunie 2019, apel catre toate muzeele din tara sa faca greva de avertisment pe 3 iulie, intre orele 11:00 si 12:00.
Managerul Muzeului Judetean de Istorie si Arta – Zalau, Corina Bejinariu face umratoarea precizare:
"La nivelul Consiliului Director al Retelei Nationale a Muzeelor din Romania s-a stabilit ca maine, miercuri, 3 iulie 2019, sa se organizeze un protest simbolic, intre orele 11-12, cu banderole albe, pentru a semnala deteriorarea relatiilor interinstitutionale din cadrul culturii romanesti. Intr-adevar, initial s-a iesit cu un comunicat privind greva de avertisment, dar intrucat aceasta nu se poate declansa decat parcurgand etapele prevazute de legislatia privind dialogul social, s-a optat pentru o forma de protest. Da, si noi vom fi alaturi de colegii din tara, adica vom protesta in formula mentionata mai sus, pentru a atrage atentia asupra necesitatii sustinerii financiare a sectorului cultural, confruntat la nivel national cu tot mai serioase probleme de functionare si dezvoltare", informeaza Corina Bejinariu, manager al Muzeului Judetean de Istorie si Arta Zalau.
"Muzeele din Romania, in special cele aflate in subordinea Ministerului Culturii si Identitatii, alaturi de celelalte institutii publice de cultura de sub autoritatea Ministerului, au fost aduse, intr-un interval foarte scurt de timp, in cea mai grava criza financiara din ultimele doua decenii.
Mai intai, subventia pentru cheltuielile dedicate proiectelor culturale, care se regasesc in capitolul iBunuri si serviciii, a fost redusa cu 30-40% fata de nivelul din anul 2018, prin iLegea bugetului de stati pe anul in curs.
Managerii institutiilor au fost nevoiti sa isi redimensioneze programele minimale de activitati pentru anul 2019. Chiar si in aceste conditii, s-au incheiat contracte si s-au definit proiectele culturale pe care institutiile culturale le ofera publicului in acest an contand pe faptul ca, pe langa veniturile proprii, vor beneficia de subventia promisa.
Din pacate, in ultimele doua luni, aceasta subventie a fost redusa cu 60-70%, ceea ce face ca institutiile noastre sa nu poata achita nici macar facturile curente pentru utilitati", se arata pe pagina de Facebook a Retelei Nationale a Muzeelor din Romania.
Reprezentantii muzeelor sustIn ca s-a renuntat la colaborari, s-au redus proiectele de cercetare, expozitionale si educationale, dar ca nu se poate renunta si la cheltuielile cu serviciile de paza, la plata facturilor pentru energie electrica si apa.
Acestia precizeaza ca toate explicatiile pe care le-au primit de la ministrul Valer Daniel Breaz s-au dovedit a fi inconsistente.
"Muzeele nu pot astepta o iluziorie rectificare pozitiva, peste doua luni, in situatia in care nu pot plati nici macar facturile restante acumulate din luna aprilie, pana azi. Practic, institutiile noastre au fost aduse in incapacitate de plata. Faptul ca avem acoperite cheltuielile cu salariile pana aproape de sfarsitul anului, nu poate fi o situatie multumitoare pentru noi. Muzeele au capacitatea de a furniza publicului servicii culturale de calitate inalta si in conditii optime, aducand si venituri, dar numai daca beneficiaza de o subventie decenta pentru acoperirea cheltuielilor pe care le pretind proiectele noastre", se precizeaza in comunicat.
RNMR spune ca, in conditiile in care dialogul cu ministrul Culturii a esuat, face apel la premierul Viorica Dancila "sa intervina, de urgenta pentru ca Ministerul Finantelor Publice sa asigure subventia necesara functionarii optime a institutiilor noastre".
Astfel, sursa citata face apel la toate muzeele sa faca greva de avertisment.
"Este inceputul unui protest prin care speram sa dovedim ca in Romania cultura conteaza pentru societate. Vom inainta ulterior o scrisoare deschisa Domnului Ministru al Culturii cu revendicarile sectorului muzeal. in cazul nerezolvarii acestora, vom demara in premiera pentru Romania procedurile pentru greva generala a sectorului muzeal", se mai arata pe Facebook.
Protest simbolic cu banderole albe: Angajatii Muzeului Judetean de Istorie si Arta Zalau se alatura colegilor din tara
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...