Primaria Municipiului Zalau prin Directia de Asistenta Sociala Comu-nitara, a demarat, incepand din 12 octombrie, actiunea de distribuire a produselor alimentare, in cadrul Programului European de Distribuire a Alimentelor pentru persoanele defavorizate. De la startul progra-mului, la centrele de distribuire s-au prezentat 3900 de beneficiari, din totalul de 6000, adica a zecea parte din populatia municipiului.
Punctele de distribuire functio-neaza in Cantina de Ajutor Social (pentru pensionari cu venituri pana la 400 lei, someri, beneficiari de ajutor social) si la Centrul Social de Urgenta (fostul camin al Filaturii), pentru persoanele cu handicap grad I si grad II. „Beneficiarii sunt asteptati sa-si ridice drepturile, cu actul de identitate, pana in data de 15 decembrie 2009, de luni pana vineri, intre orele 8,00 – 16,00”, a precizat Manuela Ghiurutan, purtatorul de cuvant al primariei municipiului.
Unu din zece zalauani primeste faina si zahar de la UE
Articole
Tragedie la Jibou. Un tânăr antreprenor a decedat într-un cumplit accident
Duminică noaptea, în jurul orei 23.00, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, pe centura orașului Jibou, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un bărbat de 40 de ani, din Jibou, în timp ce conducea un autoturism pe centura orașului Jibou, în împrejurări ce urmează a…
Mai mult...Investiție eficientă: prețul aurului a crescut cu aproape 30 la sută în ultimul an
Prețul aurului a crescut în ultimul an cu 28%, arată datele publicate de unul dintre jucătorii importanți de pe piață. Pe lângă valoarea cantitativă a acestui metal, în timp, produsele realizate din aur pot câștiga și o valoare de colecție. „În cinci ani, considerând o creștere de preț de 99%, avem parte de un câștig de 246 de lei, sau de 44% față de costul inițial. Peste zece ani, același lingou va valora 1.168 de lei, însemnând…
Mai mult...