Vorba lui Ion Creanga, „nu stiu altii cum sunt”, dar la noi, la romani, cum incep lucrurile sa se miste putin, sa mearga cat de cat inspre bine – ca de pilda in 2008 – cum se da totul peste cap. Ba incurcam fondurile euro-pene, ba apare din senin o noua criza (cea politica) si ne intoarcem cuminti de unde am plecat, daca nu mai rau. Nu ne sunt straine expresii de genul „iminenta scumpire a alimentelor, pe fondul scumpirii petrolului”, „anuntata criza a laptelui in Europa”,”criza fortei de munca, „somajul in floare”. Pe fondul acutizarii unei crize economice mondiale, „baietii destepti” profita din plin si dau nastere falselor crize pentru a rezolva probleme mai mari sau mai mici, pe care, la un moment dat, le-au scapat de sub control. Pe fondul acutizarii unei crize economice mondiale, de pilda, la noi, preturile cerealelor au inceput sa scada vertiginos. De teama sa nu ramana cu atata recolta pe cap, stiuta fiind o alta „criza”, cea a spatiilor de depozitare, agricultorii au inceput sa-si vanda granele la preturi de nimic. Le cumpara „baietii destepti”, apoi la revand la pret dublu sau triplu. Si tot pe fondul crizei, in prag de sarbatori, fermieri sau nu, romani adica, isi primesc cu stoicism „rasplata” pentru ca au fost cinstiti si creduli si au tras pe brazda pana la epuizare. „Rasplata” inseamna disponibilizari, scumpiri la alimente, energie, gaze, impozite si taxe cat se poate de mari si de multe, salarii mai mici, prime si bonificatii cu tendinte spre zero. Asa stand lucrurile si privind mai cu atentie in jurul nostru, vom observa cine si de ce ar avea nevoie de o criza economica, cine face dintr-o problema mondiala un pretext pentru propriile interese, cine sta in spatele acestor crize de… necesitate. In tot tambalaul electoral in care suntem tarati cu insistenta, auzim decizii, unele de-a dreptul utopice, dar n-am retinut nici o masura realista referitoare la agricultura Romaniei. Acestea fiind spuse, tare mi-e ca mult si bine vom fi in postura jenanta de a ne lasa hraniti de altii, cand, cu putin efort si intelepciune, putem noi sa dam de mancare celor care se falesc cu o agri-cultura si o economie dezvoltata.
Zi criza si las-o balta
Articole
Au început înscrierile pentru învățământul liceal militar
Au început înscrierile pentru învățământul liceal militar. Pentru anul școlar 2025 – 2026 sunt scoase la concurs 816 locuri în cele cinci colegii naționale militare din țară. Perioada de înscriere a debutat în 13 ianuarie și continuă până în 21 martie. Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie online, accesând site-ul recrutaremapn.ro/signupform.php, sau la sediile birourilor informare-recrutare. Perioada de selecție debutează în 20 ianuarie și durează până în 11 aprilie. Examinarea medicală se va face în…
Mai mult...Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise, susține ministrul educației, Daniel David
Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își monitorizeze profesorii Formula de predare în care îi spui elevului „stai jos și scrie după dictare” trebuie interzisă, dacă acel conținut dictat este în manuale sau în alte tipuri de suport, a anunțat ministrul educației, Daniel David. „Aici trebuie să fie acele mecanisme pe care le implementează inspectoratul, care organizează titularizarea, directorii de școală trebuie să își monitorizeze profesorii,…
Mai mult...