Cantitati „importante” de apa inghetata au fost descoperite pe Luna, anunta NASA, subliniind caracterul „major” al acestei descoperiri. Am gasit apa si nu doar o cantitate mica, ci cantitati importante”, declara Anthony Colaprete, responsabilul stiintific al misiunii LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite). „Intr-un crater de 20 – 30 de metri, am gasit echivalentul a 75 de litri de apa”, precizeaza Colaprete.
Un alt oficial din cadrul NASA, Gregory Deloy, de la Universitatea din California, a explicat ca este o descoperire „extraordinara” si „majora”. „Este fascinant, ne arata o noua imagine a Lunii”, adauga el.
In cursul misiunii efectuate luna trecuta, NASA a prabusit o sonda LCROSS intr-un crater situat in apropierea polului sud al Lunii, pentru a studia materialele rezultate din impact, iar in acest fel a fost descoperita apa. „Se poate spune fara sa ne inselam ca in craterul Cabeus exista apa inghetata”, a explicat Colaprete. Temperatura in aceasta regiune a Lunii este extrem de scazuta. Michael Wargo, un alt expert in cadrul NASA, a evidentiat perspectivele pe care le ofera aceasta descoperire. „Ridicam valul asupra misterelor celui mai apropiat vecin si asupra sistemului solar”, a precizat el, afirmand ca Luna ascunde „multe secrete”.
NASA: Cantitati „importante” de apa, descoperite pe Luna
Articole
APIA: Fermierii pot cere banii de motorină
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025, inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente trimestrului IV al anului 2024 (perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2024). Cererile se depun la APIA Sălaj de către administrator/ reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal…
Mai mult...Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...