Constructia nu produce bani, dar genereaza cheltuieli
rn
Printr-un proiect de hotarâre aprobat în cadrul ultimei sedinte de Consiliu Local (CL), tarifele de închiriere ale spatiilor comerciale care exista la etajul halei agroalimentare din centru municipiului Zalau au fost reduse si, mai mult, au primit o cu totul alta destinatie.
rn
Daca pâna mai ieri la etajul halei agroalimentare din centrul orasului se comercializau produse de panificatie, carne sau alte alimente, cei care se ocupa de administrarea acesteia doresc sa atraga investitorii cu chirii mici, atât persoane fizice cât si juridice, dar si cu spatii destinate birourilor, magazinelor de haine, frizerii, coafor, salon manichiura si pedichiura, saloane de bronzat si chiar sala de fitness.
rn
Conform referatului proiectului de hotarâre „privind modificarea regulamentului pentru activitatea de administrare, exploatare, întretinere si modernizare piete din municipiul Zalau, cu privire la functionarea Pietei agroalimentare centrale în imobilul complex agroalimentar S+P+E si a unor tarife aferente acestei piete”, în urma unor analize s-a constat ca 97% din spatiile situate la etaj, destinate închirierii nu sunt utilizate (închiriate). Au existat solicitari de închiriere, dar nu au putut fi încheiate contracte de închiriere din cauza destinatiilor spatiilor conform proiectului, regulamentului si tarifelor de utilizare. Prin urmare, proiectul aprobat de consilieri schimba destinatia spatiilor de la etajul halei si modifica tarifele.
rn
Reprezentantii Primariei Zalau, beneficiarul acestei investitii, au spus ca hala este o constructie care nu produce bani, dar genereaza cheltuieli. La etaj sunt 24 de spatii comerciale, aproape toate sunt libere. Mai exact, 97% din spatiile situate la etaj nu sunt închiriate si prin urmare nici utilizate.
rn
Pe de alta parte, spatiile exterioare, cele dinspre cladirea Colegiului National Silvania, nu pot fi închiriate cu destinatia existenta, adica vânzare pepeni. Primaria recunoaste ca „au existat solicitari de închiriere care nu au putut fi materializate tocmai din cauza destinatiei pe care au primit-o conform proiectului si regulamentului, precum si din cauza tarifelor de utilizare”.
rn
Preturi mai mici si alte activitati permise la etajul Halei Agroalimentare
rn
La ultima sedinta a CL Zalau s-a votat, în unanimitate, ca tarifele practicate pentru închirierea spatiilor de la etaj sa fie reduse la jumatate din valoarea tarifelor practicate pentru spatiile de la parter. De asemenea, autoritatile locale au decis sa completeze lista activitatilor care pot fi desfasurate la etajul halei. Drept urmare, cei care vor dori vor putea închiria acum spatii pentru birouri, activitati de întretinere corporala, solar, fitness, frizerie, organizare evenimete socio-culturale, comercializare articole de îmbracaminte si încaltaminte, ziare si articole de papetarie, cadouri si suveniruri.
De asemenea, spatiul exterior dinspre cladirea Colegiului National Silvania va putea fi închiriat nu doar pentru vânzarea de pepeni, ci si pentru alte produse.
rn
Totodata, tarifele practicate pentru utilizarea locurilor publice în Hala Agroalimentara, dar si pe platforma exterioara, vor fi de 1 leu/mp pe zi. Pentru platforma exterioara, tariful de pornire la licitatie, daca vor fi mai multi doritori, va fi de 26 lei/mp pe luna. Tarifele de pornire la licitatie pentru structurile de vânzare de la etaj, inclusiv prestari servicii cu contorizare separata de energie electrica si apa vor fi de 25 lei/mp pe luna, în loc de 50 lei cât au fost initial.
rn
Hala a fost data în folosinta în urma cu 3 ani
rn
Hala agroalimentara din centrul municipiului Zalau este cel mai mare spatiu comercial de acest gen din judet, având o suprafata construita desfasurata de 4.855 mp. A fost inaugurata în primavara anului 2015, iar valoarea investitiei se ridica la 3 milioane de euro.
rn
Lucrarile de investitii au început în luna august 2011, executantul lor fiind desemnat asocierea firmelor S.C.Copisa Constructora Pirenaica S.A. Barcelona, S.C. Consinit S.R.L. Zalau si S.C. Ianus S.R.L. Zalau. Dupa doar doi ani, în 2013, contractul a fost reziliat de Primaria Zalau deoarece executantul nu a respectat termenii contractuali, iar lucrarea a fost continuata de S.C. ACI Cluj S.A. Cluj-Napoca.