In sedinta ordinara dinainte de Craciun, Consiliul Judetean Salaj a predat Ministerul Afacerilor Interne, respectiv subunitatii Jibou a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) "Porolissum" Salaj, hangarul construit la Jibou pentru elicopterul SMURD alocat pentru regiunea de Nord-Vest a tarii.
rn
Hangarul a fost construit in 2016, la doi ani dupa ce guvernul a aprobat investitia. Lucrarea este insa nefinalizata, si elicopterul SMURD nu poate sa stationeze la Jibou, deoarece lipseste pista de aterizare si decolare, care, potrivit reprezentantilor Consiliului Judetean Salaj, responsabil cu executia lucrarilor de constructie, nu a fost prevazuta pentru construire.
In 2014, Ministerul Sanatatii a decis sa aloce un elicopter SMURD care sa deserveasca din Jibou asistenta medicala de urgenta zona de Nord-Vest a tarii. A fost desemnat Spitalul Judetean de Urgenta Cluj Napoca, prin unitatea de primiri urgenta UPU-SMURD, sa decida unde intervine elicopterul pentru transportul pacientilor.
Elicopterul, aflat in administrarea Inspectoratului General al Aviatiei din subordinea MAI, ar fi trebuit sa fie amplasat la Jibou, ca punct de operarea aerodinamica, in incinta subunitatii ISU "Porolissum" Salaj.
Consiliul judetean Salaj a fost desemnat de MAI pentru a aloca fonduri si a atribui lucrarile de constructie a hangarului. Lucrarile au costat peste un milion de lei si au fost finalizate in septembrie 2016. Administratia judeteana a construit hangarul care sa adaposteasca elicopterul SMURD, insa nu a construit pista de aterizare. Reprezentantii Consiliului Judetean spun ca au construit ce li s-a cerut, neputandu-si explica nici ei cum MAI a uitat sa treaca in proiect si pista de aterizare a elicopterului medical si sistemul de semnalizare.
Dupa transferul hangarului si spatiilor aferente de catre Consiliul Judetean in subordinea ISU Jibou, Lucian Jacodi, purtator de cuvant al ISU "Porolissum" Salaj, ne-a declarat ca unitatea pe care o reprezinta nu poate continua constructia si ca imobilul va trebui trecut din nou din administrarea ISU in administrarea Consiliului Judetean Salaj, dar ca se asteapta o noua solicitare de la Guvern care sa vizeze amenajarea pistei de aterizare.
Avem, asadar, un nou exemplu de munca ineficienta, necoordonata, a functionarilor din subordinea institutiilor statului, care nu pare sa deranjeze, nici macar moral, pe niciunul dintre cei vinovati. Pierd, insa, de cel putin 3 ani incoace, oamenii suferinzi care au nevoie de transport de urgenta la clinici din tara unde pot primi sprijin medical specializat. Momentan se fac transporturi medicale cu un elicopter SMURD care vine de la Targu Mures. Pentru pacientii in stare grava timpul le este potrivnic. Tocmai acel timp de interventie care trebuia scurtat prin pozitionarea unui elicopter medical SMURD in centrul regiunii de Nord-Vest, la Jibou.