Valea Zalaului va fi acoperita in zona halei agroalimentare cu inca un milion de lei
O lucrare ambitioasa de amenajare in centrul Zalaului, care a inceput in primavara si trebuia sa se termine luna trecuta, este acum… pe butuci. Primaria a spus stop lucrarilor din fata Halei agroalimentare, dupa ce constructorul a descoperit ca nu o poate face din cauza problemelor gasite pe dedesubt. Acoperirea Vaii Zalaului, pe care ar trebui sa stea noua lucrare, nu tine, e "putreda". Cu alte cuvinte, punct si de la capat. Alt proiect, alta cheltuiala.In Consiliul Local Zalau, reunit joi, s-a propus noua solutie pentru continuarea lucrarilor. Nici un consilier local nu s-a intrebat si nici n-a intrebat cine a facut proiectul initial, cine a facut studiul de fezabilitate pentru investitiea "Amenajare parcare si amenajare peisagistica pentru piata agroalimentara din zona centrala". Nu s-a intrebat, chiar daca noile lucrari de refacere a acoperirii Vaii Zalaului pe o distanta de 56,65 de metri costa aproape un milion de lei, bani din visteria primariei, deci banii nostri. Au aprobat si gata. La respectiva sedinta s-a aprobat documentatia tehnico-economica pentru refacerea acoperirii Vaii Zalaului, necesara realizarii obiectivului de amenajare peisagistica pentru piata agroalimentara din zona centrala. Documentatia tehnico-economica a fost elaborata de catre SC Prefcom SRL Zalau. Lucrarile la acoperirea Vaii Zalaului au fost facute prin 1975, iar timpul si-a spus acum cuvantul. Dar cei care au facut studiul de fezabilitate pentru noua amenajare de ce n-a observat acest fenomen? Din datele primite de la Primaria Zalau aflam ca studiul de fezabilitate pentru respectiva investitie a fost efectuat de SC Prefcon SRL Zalau, iar documentatia tehnico economica aferenta acestui obiectiv a fost aprobata prin HCL nr. 50 din 9 martie 2015. Proiectantul sef a fost inginerul Onut Prodan, fost viceprimar al Primariei Zalau. S-a efectuat o expertiza care a costat iar bani si specialistii au impus noi cerinte in urma ultimelor descoperiri facute in subteran.
rn
Solutie ieftina, pe 25 de ani
rn
Prin documentatia elaborata acum de SC Prefcon SRL Zalau s-au propus doua solutii de realizare a acoperirii Vaii Zalaului pe cei 56,65 de metri cu pricina. Prima solutie, pentru o durata de viata de cel putin 100 de ani ar fi trebuit sa inlocuiasca actuala acoperire printr-o structura nou alcatuita dintr-o dala de elemente prefabricate si din grinzi din beton. Conform devizului general, valoarea acestei solutii pentru obiectivul de investitii mentionat este de 1.164.303 de lei cu TVA.
A doua solutie, pentru o durata de viata de cel putin 25 de ani, spune ca se vor pastra actualele ziduri de sprijin de la regularizarea vaii pe care sa se rezeme grinzide de beton armat. Ele sunt consolidate prin recomprimarea lor exterioara in lungul acestora; se indeparteaza actuala structura si se adopta suprastructura primei solutii. Conform devizului general anexat valoarea celei de a doua solutii pentru obiectivul mentionat este de 947.897 de lei cu TVA.
Propunerea din Proiectul de horarare a fost aprobarea solutiei a doua a refacerii acoperirii Vaii Zalaului. Ce-i drept, este mai putin complicata, mai ieftina, dar cu o durata de viata mai mica. Pentru executarea lucrarilor acestei investitii se va executa o noua procedura de achizitii. Iar licitatii, iar proceduri birocratice. Finantarea lucrarilor care urmeaza a se executa este asigurata in Lista de investitii pe anul 2017. “n indicatorii tehnico-economici ai investitiei se spune ca durata de realizare va fi de 11 saptamani. Sa traim sa o vedem si pe asta.
