Ziua de 25 octombrie, Ziua Armatei Romaniei reprezinta un moment de cinstire a inaintasilor nostri. La 25 octombrie 1944 a fost eliberata de sub ocupatie straina ultima brazda de pamant romanesc. Dupa 65 de ani, aceasta zi va fi marcata azi in Zalau printr-un simpozion tematic la Cercul Militar Zalau, iar duminica, 25 octombrie, la Cimitirul Eroilor din Zalau vor fi depuse coroane si jerbe de flori in memoria eroilor care au facut parte din Regimentul 4 Dorobanti „Arges”, cazuti la datorie pe fronturile celor doua conflagratii mondiale.