Practic, nu este angajat din primarii, inclusiv din mediul rural, care de la 1 iulie sa nu primeasca la leafa o suta, doua de lei fata de cat primea lunile trecute. Care va fi solutia magica astfel ca de acum incolo aceste mariri sa fie batute in cuie este o mare dilema. Primarii si angajatii din administratie si-au vazut visul cu ochii, de a avea salarii mari. Unii mai mari ca altii. Dar sa vedem de acum incolo, la inceputul anului viitor, ce fonduri vor fi pentru investitii, pentru repararea de drumuri. Acum, de bine, de rau, mai tin plombele puse anul trecut, inaintea alegerilor locale. Dar dupa dezghet, la primavara, nu se stie daca ce s-a turnat in gropile drumului, mai mult de ochii lumii, nu se va imprastia sub rotile masinilor ca si cand ar fi fost de unica folosinta. Si atunci e de vazut in ce masura se vor mai gasi bani pentru reparatii, pentru investitii esentiale pentru o comunitate locala, nu doar pentru lefurile angajatilor din primarii. Anul acesta, cand sunt deja cuprinsi bani in buget pentru acest capitol, problema e rezolvata. Dar care va fi solutia la anul? La ce se va renunta pentru a fi acoperite salariile? Euforia cresterii salariilor ar trebui considerata un fel de bomba cu ceas. Dovada faptului ca orologiul ticaie a ingrijorare ar trebui sa fie chiar modul discordant in care guvernantii anunta modificari pe toate planurile, de la o zi la alta. Si, cel mai trist e faptul ca nimic nu-i sigur. Nici ziua de maine, nici cele ce vor urma. Siguranta traiului da nota unei societati civilizate. Unde nu-i perspectiva, e tiganie. Iar noi suntem ca in satra. Azi ne-am descurcat, am pus ruda de salam pe masa, apai maine om vedea ce-a mai fi.

Post Views: 84