Se stie de saptamana trecuta ca Salajului i-au fost repartizati de la bugetul national 767 milioane lei prin Programul National de Dezvoltare Locala 2017 – 2020, Sunt finantate astfel 158 de proiecte depuse de 52 de comune salajene, de cele aptru orase si de Consiliul Judetean. 

O analiza sumara ne dezvaluie pentru ce au cerut primarii salajeni bani, care sunt din punctul lor de vedere prioritatile comunitatilor pe care le pastoresc.

15 comune introduc apa si canalizare, iar alte 12 extind retelele existente

Cam un sfert din comunele Salajului, 15 comune, au depus proiecte pentru alimentare cu apa si canalizare. Mai exact, aceste 15 comune pornesc de la zero fie cu apa, fie cu canalizarea. Vor trebui, cu banii primiti, sa termine lucrarile la apa si canalizare pana in 2020. Este vorba de comunele Almasu, Cizer, Gilgau, Halmasd, Hida, Ileanda, Ip, Marca, Mirsid, Nusfalau, Plopis, Rus, Somes Odorhei, Samsud, Simisna.
Alte 12 comune, dar si Orasul Cehu Silvaniei, au obtinut finantare pentru proiecte de extindere a retelei de apa si canalizare si bransamente.
Era si timpul ca Salajul sa mai puna ceva la temelia civilizatiei, pentru ca a ajuns in anul de gratie 2017 cu doar 15 comune si orase si 25 de localitati din mediul rural care au si retea de distributie a apei si canalizare.
Doar 191 de localitati din totalul de 279 cate are judetul Salaj (sate, comune, orase) aveau retea de distributie a apei la sfarsitul anului 2016.
De fapt, sunt 49.908 locuinte in Salaj care inca mai au wc-ul in fundul curtii, fara a fi racordate la o retea de apa sau canalizare. Cele mai multe astfel locuinte sunt in mediul rural (45.285), insa mai sunt 4.083 de locuinte in mediul urban care mai au WC in fundul curtii.
Nici in Zalau nu-i chiar in regula. Aici exista 24.509 locuinte, din care doar 23.992 sunt alimentate cu apa si tot atatea racordate la sistemul de canalizare. Asta inseamna ca persoanele din 603 locuinte fie consuma apa din fantanile proprii, fie ca apeleaza la apa din fantanile arteziene. Daca vorbim de canalizare, 803 locuinte din Zalau au WC-ul in fundul curtii.

Se construiesc patru gradinite
si o cresa in ruralul salajean;

In comunele Camar, Cuzaplac, Valcau de Jos, Hereclean si Crasna se construiec gradinite. La Sarmasag se construieste o cresa, iar la Plopis se reconstruieste scoala.
In 20 de comune scolile si liceele vor fi reabilitate si modernizate.
In alte sapte comune se modernizeaza si se reabiliteaza dispensarul medical uman.
Se modernizeaza sediile primariilor din comunele Benesat, Bocsa, Camar, Carastelec si Fildu de Jos.
Comunele Balan, Hida, Ileanda, Napradea si Pericei isi modernizeaza iluminatul stradal din comuna.

Comuna Marca a primit cei mai multi bani,
de patru ori mai multi decat a primit Zalaul

Capitala judetului, municipiul Zalau, nu se poate lauda ca face mare branza prin PNDL. A primit finantare sa repare doua strazi. De fapt sa modernizeze strada Closca si sa reabiliteze o parte din strada 22 Decembrie (fosta Crasnei). Cu o alocare de 9,1 milioane de lei prin PNDL, este undeva la coada clasamentului finantarii in Salaj, in urma multor comune. Sa facem diferenta doar cu comuna Marca, cea care a primit acum cei mai multi bani, 38,7 milioane de lei, de peste patru ori mai mult decat Zalaul, bani pe care-i va folosi in principal pentru retea de canalizare si statie de epurare si alimentare cu apa in satul Marca.