Înca din timpul sezonului trecut, conducerea celor de la CS Volei Municipal a avut discutii cu jucatorii aflati la final de contract, iar cu patru dintre ei a prelungit deja întelegerea, este vorba despre Razvan Mihalcea, Adrian Feher, Cornel Miron si capitanul Léo Dall Agnol.
Saptamâna trecuta a fost realizata si prima achizitie, este vorba de bulgarul Dimitrov Dobromir, cel care trebuie sa suplineasca plecarea belgianului Matthias Valkiers, cel care a lasat campioana României pentru o formatie din Franta.
Dupa ce s-a parafat contractul cu Zalaul, coordonatorul a dat si prima declaratie despre venirea sa la gruparea de la poalele Mesesului.
Sa reamintim ca pentru Dimitrov Dobromir aceasta nu este prima aventura a sa din România, deoarece în sezonul 2013 – 2014 el a fost legitimat la CSM Bucuresti.
Mai apoi, el ajunsese la un acord cu Arcada Galati, dar întelegerea a cazut, deoarece pe adresa sa a venit o oferta mai buna din Italia, de la la titrata Sir Safety Conad Perugia, cu care a ajuns în finala Cupei Italiei si cu care a evoluat cu succes în cupele europene!
În anul 2016, coordonatorul a ajuns într-un alt campionat puternic, cel din Iran, acolo unde a îmbracat tricoul formatiei Arman Ardakan. Din cauza unor neîntelegeri cu finantatorii clubului arab, bulgarul a parasit echipa chiar în timpul campionatului. În aceste conditii, ridicatorul a putut sa îsi continue activitatea la o alta formatie si a terminat sezonul în… Liban, la formatia Halat club Lebanon!
Acum, bulgarul se afla în vacanta, fiind asteptat la Zalau undeva la începutul lunii august, atunci când antrenorul Marian Constantin va suna adunarea pentru sezonul viitor, un sezon în care CS Volei Municipal va juca si la “masa bogatilor”, deoarece salajenii revin în Liga Campionilor, dupa o absenta de cinci ani.