decembrie 5, 2025

Tineri zalauani constituiti ad-hoc in grup de caritate au pus mana de la mana sa ofere cate ceva de Pasti sarmanilor

tineri-zalauani-constituiti-ad-hoc-in-grup-de-caritate-au-pus-mana-de-la-mana-sa-ofere-cate-ceva-de-pasti-sarmanilor110_55095

Vreo 20 de tineri din Zalau s-au constituit ad-hoc intr-un grup de binefacere cu ocazia sarbatorilor de Pasti, au pus mana de la mana si au daruit cadouri de Pasti mai multor familii nevoiase din Salaj. Actiunea a avut loc sambata, 15 aprilie, dis de dimineata. O parte dintre tineri au daruit bani, alti au donat sange si de bonurile primite au cumparat alimente si dulciuri. Ideea a apartinut unui tanar, militar, care nu a dorit sa isi divulge identitatea. El ne-a spus ca asa a simtit de cuviinta ca este bine sa faca un gest caritabil in preajma Sarbatorilor de Pasti. Ideea lui a fostvimbratisata cu bucurie si deschidere de mai multi prieteni de-ai lui. “mpreuna au reusit sa stranga o suma de bani cu care au fost la un supermarket, de unde au umplut mai multe cosuri cu bunatati pe care le-au dus la familii nevoiase. Tinerii au fost in satele Salajeni, Recea Mica, dar si in Zalau, la familii unde au gasit batrani care nu aveau niciun sprijin sau familii cu copii aflati intr-o situatie foarte precara. Nu de multe ori vedem in Salaj asemenea actiuni ale cetatenilor, cand oamenii sunt dispusi sa daruiasca din putinul lor si semenilor lor aflati in dificultate.

Pompierii au oferit cadouri de Pasti
persoanelor cu handicap de la Boghis

Si pompierii salajeni au daruit cadouri cu ocazia Sarbatorilor Pascale. Mai exact, cadre ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Porolissum” al judetului Salaj au vizitat in data de 14 aprilie, vineri, Centrul de Îngrijire si Asistenta pentru persoane adulte cu handicap din localitatea Boghis, cu scopul de a le transmite urarile de bine si de a le face o bucurie oferindu-le pachete cu dulciuri si alimente. Conducerea Centrului de Îngrijire a multumit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Porolissum” pentru cadouri si pentru gândurile bune.
Lucian Jacodi, purtator de cuvant al ISU Salaj, ne-a spus ca aceasta actiune de caritate a fost facuta benevol de catre cadrele ISU.
„Cu ocazia sarbatorilor pascale, mai multe cadre ISU din judetul nostru s-au mobilizat si am adunat o suma de bani, pe care am folosit-o pentru a achizitiona bunuri alimentare si dulciuri. Am pregatit 45 de pachete pentru cele 45 de persoane care se afla in Centrul de Bolnavi din localitatea Boghis. Vineri, 14 aprilie, ne-a bucurat sa facem acest gest de a aduce zambetul pe fata acestor persoane aflate in suferinta. Batranii s-au bucurat de cadouri. Pentru cadrele ISU Salaj este o traditie sa organizeze astfel de actiuni caritabile pentru semenii nostri”, ne-a spus Lucian Jacodi.