Noul formular de chestionare a pacientilor prin care acestia vor putea sa spuna cat de satisfacuti au fost de actul medical si de modul in care au fost tratati intr-o unitate medicala va fi implementat la nivel national, a anuntat Vlad Voiculescu, ministrul Sanatatii. 

Proiectul pilot a fost deja implementat in cinci spitale din tara. Saptamana aceasta, ordinul de ministru va fi publicat in Monitorul Oficial si va fi implementatat in toate spitalele din tara.
Sistemul informatic de la Casa Nationala de Sanatate a fost deja ajustat. Fiecarui pacient I se va cere numarul de telefon, iar dupa iesirea din spital cam jumatate dintre pacienti vor fi chestionati, in mod aleatoriu. Li se va solicita un feed-back.
Trebuie retinut ca prin noua metoda de chestionare a satisfactiei, pacientii vor putea raspunde de acasa prin telefon sau prin email, nu in prezenta medicului sau a asistentei, cum se facea pana acum.
Mai exact, pacientii vor primi prim sms noua intrebari, printre care si cea referitoare la conditionarea actului medical de oferirea unor foloase necuvenite.
“Intrebarile sunt relativ simple si relativ scurte. Daca actul medical a fost conditionat de primirea unor sume de bani, atunci pacientul este intrebat daca vrea sa ofere detalii suplimentare si va exista un contact intre acesta si Directia Generala Anticoruptie”, explica ministrul.
Vlad Voiculescu a mai precizat ca satisfactia pacientilor, conform vechilor formulare, era de peste 98 la suta, o cifra deloc credibila. Iar chestionarul pilot derulat in cele cinci unitati medicale a confirmat ca satisfactia pacientului este scazuta. Cei care vor raspunde la chestionare vor ramane anonimi, dar rezultatele sondajelor vor fi facute publice, astfel incat toti pacientii sa stie ce grad de confort sI satisfactie le ofera fiecare spital.

Noua intrebari la care raspunzi prin “da” sau “nu”

Dupa publicarea in Monitorul Oficial a Ordinului de implementare a noului chestionar, Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) va incepe sa trimita pacientilor prin sms noua intrebari prin care acestia vor putea sa-si exprime gradul de satisfactie asupra tratamentului medical de care a beneficiat.
Mai exact, pacientul va fi intrebat “Cat de multumit esti de serviciile medicale oferite de spital?”, “A fost nevoie sa cumperi medicamente sau materiale sanitare?”, “Cat de multumit esti de activitatea si implicarea medicului?”, Cat de multumit esti de curatenia din spital?”, “Cat de multumit esti de implicarea sI activitatea asistentelor medicale?”, “Ai primit explicatii clare cu privire la diagnostic si tratament?”, “Ai recomanda unei persoane apropiate sa se trateze la acest spital?”, “Starea ta de sanatate este mai buna dupa externare?”, “{i s-au solicitat bani sau atentii de catre medici sau asistente?”. La aceste intrebari se va putea raspunde cu “da” sau “nu”.

Mai multa transparenta si la Spitalul Judetean

I-am solicitat asistentei Ramona Marincas, director de ingrijiri in cadrul Sitalului Judetean de Urgente Zalau, o opinie referitoare la noul formular de chestionare a pacientilor.
“Este un lucru bun ca pacientii isi pot exprima de acasa parerile referitoare la tratamentul si ingrijirea lor intr-o unitate spitaliceasca. Pana acum iti scriai raspunsurile la intrebari sub supravegherea medicului sau a asistentei si era firesc sa ai o retinere. Noul sistem de chestionare va avea mai multa transparenta. E un lucru bun”.