Primăria Zalău schimbă regulile pentru repartizarea locuințelor ANL
Consilierii locali ai zalăului reuniți ieri în ultima lor ședință au votat în unanimitate pentru schimbarea regulilor pentru acordarea de locuințe ANL. Cu cuvintele lor, au aprobat “Proiectul de hotărâre privind propunerile Criteriilor de acces la locuințe și a Criteriilor de ierarhizare a cererilor înregistrate pentru repartizarea locuințelor ANL”.
Criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor pentru locuințe și în repartizare locuințelor pentru tineri destinate închirierii se adoptă sub formă de propuneri care se transmit spre avizare Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrției Publice, însoțite de o copie a actului prin care au fost adoptate. Forma finală a criteriilor se adoptă după primirea avizului favorabil de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și efectuarea eventualelor modificări și completări solicitate prin avizul respectiv.
La nivelul municipiului Zalău există 15 blocuri de locuințe construite prin ANL, însumând 228 de locuințe pentru tineri destinate închirierii.
Viceprimarul Claudiu Bârsan spunea ieri că la momentul de față trebuie realizată o nouă analiză a solicitărilor pentru acordare locuințelor și stabilirea priorităților pentru repartizarea locuințelor ANL, întrucât pe lista de priorități mai sunt doar 45 de persoane care pot beneficia de o locuință ANL, din totalul de 438. Sunt înregistrate în mod constant cereri de predare a locuințelor de către actualii chiriași, așa că se impune o nouă analiză de dosare ANL stop_coloana pentru a evita situația în care nu vor putea fi distribuite locuințele devenite vacante, a fost argumentul.
Criteriile de acces la locuință au suferit așadar unele modificări. Astfel, titularul cererii de repartizare a unei locuințe pentru tineri trebuie să fie major în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii și să poată primi locuința în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste. Modificarea constă în diminuarea vârstei de la 40 de ani la 35 de ani și majorarea perioadei de așteptare de la depunerea cererii de la 12 luni la 36 de luni. Titularul cererii de locuință și persoanele aflate în întreținerea acestuia trebuie să nu dețină și să nu fi deținut o altă locuință în proprietate sau cu chirie. El trebuie să-și desfășoare activitatea în municipiul Zalău. Tinerii care adoptă copii trebuie să prezinte actul de adopție în original, nu numai declarația pe propria răspundere, cum era până acum. Repartizarea locuințelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locuințele libere din fondul existent, cât și locuințele ce urmează a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiții aprobate și cuprinse în programul de construcții de locuinte pentru tineri destinate închirierii din Zalău.
