MEDIEREA ȘI TAXELE DE TIMBRU
Medierea, ca modalitate alternativă de soluționare a unui conflict, oferă celor care apelează la ea o serie de avantaje foarte importante. Se câştigă timp, confidențialitate, flexibilitate, lipsa stresului cauzat de prezența în fața unui judecător, posibilitatea restabilirii relației cu cealaltă parte, maximă putere de control şi decizie în ceea ce priveşte soluția finală. Iar medierea ne scuteşte şi de o mare parte din cheltuielile pe care le presupune derularea unui proces în fața instanței de judecată.
În mediere nu se plătesc taxe de timbru, onorarii pentru expertize şi contra-expertize sau alte cheltuieli pe care le presupune procesul în fața instanței de judecată. Onorariul mediatorului este singura cheltuială pe care părțile o fac în mediere şi acesta se plăteşte în cote egale de către cei care apelează la mediator.
Mai mult decât atât, apelând la mediere putem obține, în funcție de situație, reducerea sau chiar restituirea taxelor judiciare de timbru achitate.
Potrivit OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, în situația în care apelăm la un mediator pentru soluționarea litigiului, conflictului în care suntem implicați, înainte de a apela la o instanță de judecată beneficiem de o reducere semnificativă a taxelor judiciare de timbru.
Astfel, cererea adresată instanței pentru consfințirea acordului de mediere va fi taxată cu o taxă fixă de 20 lei. În cazurile în care înțelegerea sau acordul de mediere priveşte transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la această sumă de 20 lei se adaugă 50 la sută din valoarea taxei care s-ar datora pentru acțiunea în revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. Astfel, dacă avem în discuție două sau mai multe imobile, taxa va fi calculată doar luând în calcul bunul imobil cu valoarea cea mai mare şi va fi redusă apoi cu 50 la sută.
De asemenea, în cazul în care înțelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă de 20 lei se adaugă 50 la sută din valoarea taxei judiciare de timbru calculate potrivit art. 5 din OUG nr. 80/2013.
Articolul 15 din aceeaşi ordonanță de urgență reglementează taxele judiciare de timbru pentru unele acțiuni şi cereri referitoare la raporturile de familie. Astfel, cererea de divorț întemeiată pe prevederile art. 373 lit. a) Cod civil, acordul părților, cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț se va taxa cu 200 de lei, la care se adaugă taxa fixă de 20 lei pentru consfințirea acordului de mediere.
Cererile care nu sunt accesorii unei cereri de divorț şi care au ca obiect stabilirea locuinței copilului, exercitarea autorității părinteşti, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, dreptul părintelui sau al altor persoane decât părinții de a avea legături personale cu copilul, locuința familiei se vor taxa fiecare cu 20 lei. stop_coloana
Dacă ne aflăm în cazul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe de judecată, iar acesta va fi soluționat pe calea medierii, părțile acordului, dacă sunt interesate, au posibilitatea să solicite restituirea taxelor judiciare de timbru plătite.
Astfel, beneficiind de prevederile OUG nr. 80/2013 şi ale art. 63 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, părțile interesate au dreptul de a solicita instanței de judecată ca odată cu pronunțarea hotărârii să dispună restituirea taxei judiciare de timbru achitată pentru investirea acesteia. Excepție fac situațiile în care obiectul acordului de mediere este legat de transferul dreptului de proprietate şi / sau constituirea unui alt drept real asupra unui bun imobil.
Cu alte cuvinte, dacă, de exemplu, avem pe rolul instanței de judecată un litigiu de natura comercială, pe care în timpul judecății îl soluționăm pe calea medierii, printr-un acord de mediere, legea ne dă dreptul de a solicita instanței restituirea taxelor judiciare de timbru achitate.
Conform art. 20 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cu modificările şi completările ulterioare, persoana al cărei venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se încadrează în limitele prevăzute de lege şi care poate face dovada că, anterior începerii procesului a parcurs procedura de mediere a litigiului, sau după începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfățişare solicită medierea, beneficiază, pe lângă ajutorul public judiciar în formele şi cuantumul prevăzut de lege, şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu. Suma la a cărei restituire partea are dreptul se stabileşte de instanță, prin încheiere.
Concluzionând, este evident că medierea este mai avantajoasă şi din punct de vedere financiar pentru părți, existând posibilitatea legală de reducere şi chiar de recuperare a taxelor de timbru. Astfel, costurile unui proces finalizat prin mediere sunt indiscutabil mai mici decât ale unui proces clasic.
Ştefan N. ŞTEF,
Mediator
Preşedinte Corpul Profesional al Mediatorilor din județul Sălaj
Vicepreşedinte Uniunea Centrelor de Mediere din România
