Primăria Zalău majorează tarifele pentru deratizare în oraş, activitate de care se ocupă firma ploieşteană Coral Impex SRL.
Consilieri locali vor lua act în şedinţa de mâine, miercuri 23 martie, de proiectul de hotărâre privin modificarea tarifelor practicate pentru activităţile de deratizare.
Motivul pentru care se doreşte majorarea tarifelor este o adresă înaintată de firma Coral Impex, care a cerut majorarea motivând că s-a modificat doza de aplicare a raticidului pe unitatea de suprafaţă. Coral Impex susţine că în urma unei directive europene, raticidul folosit, Factorat Pasta, trebuie de acum aplicat în cantităţi de 4 – 10 kilograme pentru un hectar, faţă de 2 – 3 kilograme pe hectar cât era înainte.
Demersul apare la scurt timp după ce, în toamna anului trecut, procurorii DNA au luat cu asalt mai multe primării din ţară şi au făcut o descindere inclusiv la Primăria Zalău, pentru a verifica contractele de deratizare încheiate cu firma Coral Impex. Suspiciunile erau că funcţionari din primării luau mită pentru a urgenta îndeplinirea unor acte ce intră în sfera atribuţiilor acestora, inclusiv aprobarea creşterii tarifelor pentru serviciile prestate de către Coral Impex.
Ce părere are DNA despre majorarea tarifelor de deratizare
După descinderea procurorilor DNA la Primăria Zalău, şeful Direcţiei Corp Control din cadrul Primăriei Zalău, Ştefan Jugrestean, a fost în octombrie 2015 la sediul DNA Cluj-Napoca, unde a avut de dat cu subsemnatul.
Suspiciunile care planau asupra funcţionarilor publici din mai multe primării care au contracte cu Coral Impex reies din analiza coroborată a informaţiilor disponibile în anchetă, care a evidenţiat că, în mod curent, sume de bani şi foloase necuvenite erau remise pentru a-i determina pe funcţionarii cu atribuţii de control şi decizie să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu sau să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în sfera atribuţiilor acestora, cum ar fi aprobarea creşterii tarifelor pentru serviciile prestate de către societatea comercială menţionată; includerea de noi suprafeţe pentru realizarea deratizării şi dezinsecţiilor prin încheierea de acte adiţionale la contractele deja existente; prelungirea contractelor anterior încheiate, fără verificarea legalităţii; avizarea nejustificată a statelor de plăţi (chiar şi în cazul în care serviciile atribuite în acte nu au fost prestate deloc ori au fost prestate parţial, ori în condiţii de calitate inferioară); aprobarea preferenţială a decontării facturilor emise de Coral Impex.
În desfăşurarea tuturor acestor activităţi s-a urmărit satisfacerea propriilor interese ale persoanelor implicate, în dauna interesului public, şi anume încasarea sumelor de bani de la instituţiile publice prin maximizarea profitului, respectiv obţinerea de foloase materiale necuvenite, se arată într-un comunicat al DNA Cluj-Napoca.
Cum au ajuns procurorii DNA la Zalău, pe urmele patronului de la Coral Impex
Descinderile făcute de DNA la primăriile din Transilvania care au avut relaţii comerciale cu societatea Coral Impex SRL au la bază un alt dosar, vechi de un an şi şase luni, scrie Evenimentul Zilei.
Informaţiile despre posibilele acte de corupţie comise de funcţionarii publici există din luna aprilie 2014, pe vremea când procurorii DNA Cluj instrumentau dosarul de corupţie care se referă la Horea Uioreanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.
“În cursul lunii martie 2014, procurorii DNA au aflat de la principalul martor al acuzării din Dosarul Uioreanu, stop_coloana Răzvan Pop, că patronul firmei Coral Impex SRL din Ploieşti, Alexandru Badea, i-a dat preşedintelui CJ Cluj, o şpagă de 70.600 lei, pentru a aproba efectuarea unei plăţi în valoare de 130.000 de lei pentru serviciile de deratizare făcute de societate la şcolile din judeţul Cluj”, scrie Evenimentul Zilei, care concluzionează că de la acest caz s-a ajuns la următoarele.
După declaraţiile complete făcute de consilierul lui Uioreanu, scrie Evenimentul Zilei, DNA a pus sub ascultare telefonul lui Badea, patronul firmei Coral Impex. Aşa s-a aflat că acesta are relaţii apropiate cu Primăriile Zalău şi Târgu Mureș. La Târgu Mureş, procurorii DNA au făcut percheziţie la biroul şi la locuința lui Ildiko Kagan, şef Serviciu Control Activităţi Edilitare.
În dosarul de corupţie al lui Horea Uioreanu au fost strecurate mai multe stenograme ale unor discuţii susprinse între Alexandru Badea şi Ştefan Jugrestean, şef al Serviciului Corp Control din Primăria Zalău, în care se vorbeşte codificat de plata “parandărătului”, cum scrie Evenimentul Zilei. Iar publicaţia redă şi o parte din stenogramele dintre Ştefan Jugrestrean şi Badea.
“Jugrestrean: Astăzi îi ziua lui domnu primar. (n.r. – Radu Căpîlnaşiu)
Badea: Bine că mi-aţi spus, să-i trimit şi eu un mesaj de felicitare.
Jugrestean: Mă gândeam că poate… să nu uitaţi, în ideea asta am sunat ca să nu uitaţi.
Badea: Da, foarte bine că mi-aţi spus… V-am zis că pe data de 10 aşa, o să vin şi eu pe acolo, dar poate vin ceva mai devreme, să văd, funcţie de… vă aduc şi un vin de ăla bun. Un vin roşu.”
Preţurile noi pentru deratizare
Cea mai însemnată creştere a preţului pentru deratizare în Zalău va fi pentru gospodăriile individuale şi pentru părţile comune ale blocurilor şi clădirilor – casa scării şi subsolul blocului.
Pentru gospodăriile individuale, preţul va creşte de la 13,03 lei pe gospodărie la 14,52 de lei pe gospodărie, adică o creştere cu 11,44 la sută, iar pentru spaţiile comune preţul va creşte de la 57 de lei la 58,56 de lei, conform proiectului de hotărâre.
Pentru deratizarea obiectivelor deţinute de persoanele juridice, preţul va creşte cu un procent de până la 16 la sută.
Preţul pe metru pătrat pentru clădirile administrate de persoanele juridice, inclusiv cele din pieţe, locurile de joacă va creşte de la 0,0122 lei la 0,0136 de lei.
Pentru clădirile ce aparţin unităţilor de învăţământ se va aplica aceeaşi majorare de preţ ca pentru clădirile persoanelor juridice.
Pentru terenurile ocupate de construcţii, preţul pe metru pătrat va creşte de la 0,0088 de lei la 0,0102 lei.
Preţul de deratizare pentru terenuri cu vegetaţie aferente trotuarelor, pieţelor, locurilor de joacă şi parcărilor va costa acum 0,2 lei, faţă de 0,0184 lei înainte.
Deratizarea terenurilor ce aparţin de unităţile de învăţământ va costa acum 0,0102 lei pe metru pătrat, faţă de 0,088 lei înainte.
Preţul pentru deratizarea zonelor verzi, inclusiv a cimitirelor, stadionului şi bazelor sportive va costa acum 0,2 lei pe metru pătrat, faţă de 0,0184 lei pe metru pătrat înainte.
Preţul de deratizare pentru terenurile concesionate, închiriate, dar şi pentru căile de acces s-a majorat de la 0,0088 lei la 0,0102 lei.