decembrie 5, 2025

Scutiri și “nescutiri” de impozite și taxe decise de Consiliul Local Zalău

imagine-articol0_49467

Dacă vă regăsiți la scutiri, le puteți primi… la anul


În ședința ordinară de luni a Consiliului Local Municipal Zalău a fost supus spre aprobare Proiectul de hotărâre privind aprobarea scutirilor de plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, în conformitate cu prevederile privind codul fiscal. Și astfel s-a aprobat acordarea de facilități fiscale constând în scutirea de la plata de taxe și impozite locale pentru următoarele clădiri: clădiri și terenuri utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizații neguvernamentale și întreprinderi sociale; clădiri și terenuri utilizate de către organizații non profit, folosite exclusiv pentru activități în scop nelucrativ; clădiri și trerenuri restituite potrivit Legii nr.10/2001, luate în mod abuziv în perioada martie 1946 – decembrie 1989; clădiri, terenuri retrocedate care au aparținut cultelor religioase din România; clădiri terenuri afectate de calamități naturale până la o perioadă de 5 ani; clădiri la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice.
Scutirea sau reducerea de impozit pe clădiri sau terenuri se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care contribuabilul depune actele care atestă încadrarea clădirii în una din situațiile menționate mai sus.

Cabinetele medicilor de familie nu sunt scutite de impozite
Tot în ședința de luni s-a discutat informarea cu privire la Memoriul depus de către Patronatul Medicilor de Familie stop_coloana Sălaj, prin care se solicită scutirea de plata impozitului pe clădiri pentru cabinetele de medicină de familie. În contextul de față, organul fiscal și-a prezentat punctul de vedere pentru a fi analizat în consiliul local și emiterea unui răspuns Patronatului medicilor de Familie Sălaj. În Codul Fiscal se precizează: “nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor pentru activități economice. Prin legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cabinetele de medicină de familie se definesc ca :”unitate sanitară privată specializată în furnizarea de servicii medicale”, deci cabinetul de medicină de familie nu este unitate sanitară publică.
Nu ține chestiunea nici cu nerezidențialele. HG nr1/2016 încadrează clădirile în care se desfățoară activitate de sănătate în categoria clădirilor nerezidențiale și se impozitează ca și clădiri nerezidențiale. Analizând prevederile logale. Comisia economică din cadrul Primăriei Zalău consideră că în acest caz nu poate fi aplicat articolul 452 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, adică de scutire de la plata impozitului pe clădiri pentru cabinetele medicina de familie.