Dragobetele este reinventat

După ce Valentine’s Day a năvălit în forţă pe plaiul mioritic, împins de un gigantic motor comercial, începem să scormonim prin ungherele vremii şi să-l scoatem la lumină pe autenticul nostru Dragobete. Într-adevăr, e o sărbătoare românească tradiţională a dragostei, ţinută pe 24 februarie, dar specifică unui număr relativ mic de zone şi cam îndepărtată. De pildă în Transilvania nu mai avem informaţii despre Dragobete înainte de 1900, însă anii din urmă au marcat o reevaluare a acestei sărbători.
 În studiile sale de specialitate, apreciatul etnolog Camelia Burghele pune pe picior de egalitate valenţele erotice ale sărbătorii şi fertilitatea câmpului. Denumirea de Cap de Primăvară este puternic asociată optimismului, fertilităţii şi fecundităţii specifice primăverii. Dragobetele exploatează simbolul păsărilor ca trimişi sau mesageri ai cerului. Acum se împerechează păsările, logodna păsărilor sugerează logodna fetelor tinere. Sărbătoarea are în centru o divinitate, Dragobete, fiul Dochiei, patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiuri româneşti, identificat cu Cupidon şi Eros. 
 “Actualizarea sărbătorii de Dragobete – precizează Camelia Burghele – se încadrează în noul tip de de sărbătoare urbană petrecută cu bere, mititei şi grătare pe ritm de manele, fără să mai aibă multe reprezentări comune cu Dragobetele tradiţional. Anul 2015, de exemplu, a abundat în etichetări; practic orice activitate s-a desfăşurat stop_coloana în spaţiul public a fost automat atribuită Dragobetelui; de la spectacole folclorice televizate sau realizate de elevi şi studenţi, la întâlniri ale secţiunilor de tineri ale partidelor politice, la promovarea ofertelor din partea agenţiilor de turism sau chiar la o tragere loto extraordinară, toate etichetate ca fiind de Dragobete. Avem de-a face cu o sărbătoare forţat reinventată în zonele în care a fost performantă în satul tradiţional şi cu o sărbătoare inventată în zonele din Transilvania unde este aproape inexistentă chiar şi în memoria ţăranillor. Prezentarea paseistă a sărbătorii prilejuieşte creionarea unei atmosfere idilice şi mult prea luminoase şi superficiale a satului tradiţional românesc. Aici se încadrează şi nenumăratele spectacole folclorice televizate ocazionate de Dragobete care abundă în scenete unde idilismul este dus până la paroxism. Asistăm nu o dată la alterarea tradiţiei sau la învecinarea total deplasată a acesteia cu kitsch-ul şi distorsiunea culturală”. 
 Cel puţin e “Dragobetele nostru”. Varianta de a iubi româneşte versus Valentine’s Day. Sau, cel puţin, o ocazie în plus să spui cuiva “Te iubesc”.