De pe vremea când legile erau legi, şi erau clare, şi erau cu adevărat în interesul bunului mers al treburilor în societate, se spune că “legea-i lege, nu-i tocmeală”. Ei bine, asta era pe vremea când cei care făceau legi erau responsabili, respectau societatea şi în interesul ei pretindeau ca legile să fie respectate. Asta era pe vremea când legile nu aveau portiţe şi nu erau concepute pentru interesele anumitor categorii sociale. Dar s-a inventat mai nou şi acest tip de legi. Şi s-a inventat şi încălcarea legilor fără ca nimeni să fie tras la răspundere. Să luăm numai legea pensiilor nesimţite, care e o lege în interesul unui grup restrâns, parlamentarii, şi nu este altceva decât o derogare de la legea pentru cei mulţi, care primesc pensie după cât au contribuit. Şi dacă sfinţii parlamentari au gândit pentru ei o lege care să le dea pensii nemeritate, şi dacă legea este sfântă, atunci… asta este. Înghiţim în sec şi suntem de acord. Suntem de acord cu legile pentru simplul fapt că sunt legi. Că dacă am începe să le încălcăm, am ajunge să ne dăm stop_coloana în cap unii altora. Iar dacă legea zice că ANAF trebuie să execute imobilele unei televiziuni, tot lege e. Sau să dăm unora dreptul să sară peste lege şi altora nu? Atunci cum rămâne cu “nimeni nu e mai presus de lege”?. “Legea-i sfântă”, mai spun unii. Sfântă pe naiba. Trebuie respectată, şi atât. Uneori e dreaptă, uneori e strâmbă. Dar e de preferat să fie respectată o lege strâmbă decât haosul. Şi tot acolo ajungem, la cât cap au parlamentarii, pentru că ei fac legile. Şi-n ultima vreme parcă s-au apucat de făcut legi anapoda şi strâmbe. Iar o lege care nu este în interesul cetăţeanului, este o lege proastă. Şi unde ajungem, de fapt? Vin alegeri parlamentare, alegeţi oameni deştepţi, că uite ce-a ieşit.