Tanăr de 21 de ani din Şimleu scos mort dintre fiarele maşinii
Tudor Claudiu Taloş este fiul preotului Ioan Taloş din Şimleu Silvaniei
Un grav accident de circulaţie a avut loc ieri dimineaţă, la ora 07.14, pe drumul E 81, între Zalău şi Cluj-Napoca. Accidentul s-a petrecut între localităţile Românaşi şi Poarta Sălajului, la kilometrul 64 al E81.
Claudiu Taloş, un tânăr de 21 de ani din Şimleu Silvaniei, conducea autoturismul familiei sale când, din cauza neatenţiei şi a vitezei, nu a mai putut stăpâni volanul maşinii, a pătruns pe contrasens, apoi a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un cap de pod. Tânărul era singur în maşină, iar impactul a fost mortal.
La faţa locului au ajuns un echipaj de poliţie, dar şi descarcerarea şi ambulanţa. Pompierii au reuşit cu greu să scoată trupul neînsufleţit al tânărului dintre fiarele maşinii, fiind nevoie de intervenţia descarcerării. Corpul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău pentru efectuarea necropsiei, stop_coloana conform informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Juieţean Sălaj.
Tânărul decedat în accident este Tudor Claudiu Taloş, fiul preotului Taloş Ioan din Şimleu Silvaniei. Era student la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca şi absolvent al Seminarului de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
