Si companiile cu datorii catre stat au sanse la un premiu
Cele mai profitabile afaceri din Salaj vor fi premiate de catre Camera de Comert si Industrie (CCI) a judetului, in cadrul celei de saisprezecea editii a Topului Firmelor. Daca in anii anteriori, criteriile de selectie erau foarte stricte, pentru editia din 2009, conducerile camerelor de comert din tara au decis sa aplice un regulament mai… relaxant, adaptat crizei. Astfel, pentru a fi luata in calcul la intocmirea clasamentului pe judet, agentii economici persoane juridice nu trebuie sa indeplineasca decat doua conditii: sa-si fi depus bilantul pe 2008 la Finante si sa fi incheiat anul cu profit. Nu conteaza nivelul profitului, al cifrei de afaceri ori daca societatea in cauza are datorii catre stat. Nu de alta, dar foarte multe firme salajene datoare au de incasat bani de la stat, ne-au declarat reprezentantii CCI Salaj.
Astfel, din totalul celor 7.907 de persoane juridice inregistrate la Registrul Comertului, 6.260, adica putin peste 79 la suta, au depus bilanturile. O noua triere a facut ca doar 3.004 sa ramana in cursa pentru un loc in clasament, cu aproape 900 mai multe decat in urma cu un an. Premiate vor fi ocupantele primelor trei locuri la fiecare categorie.
Organizatorul evenimentului va intocmi, si pentru editia din 2009, topul firmelor cu cele mai mari cifre de afaceri, precum si un top al excelentie. Acesta din urma ii va include pe acei agenti economici care s-au situat cinci ani la rand pe una din primele trei pozitii ale clasamentului.
Ca noutate, Camera de Comert si Industrie va premia opt societati salajene care, in intervalul 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, au solicitat ori au dobandit acte de protectie pentru marcile ori produsele proprii.
Indicatorii fac diferenta
Repartizarea agentilor economici se face in functie de domeniul de activitate si marimea firmei, in timp ce printre indicatorii luati in calcul se numara cifra de afaceri neta, profitul din exploatare, eficienta utilizarii resurselor umane.