Chiar dacă a pierdut la Ploieşti, gruparea de sub Mese; continuă să ocupe locul 8 în Liga Naţională


HC Zalău s-a văzut învinsă duminică seara cu scorul de 22 – 20 în deplasarea de la CSM Ploieşti.

Gruparea de sub Meseş a avut multe momente bune şi chiar dacă gazdele au condus şi la 7 goluri diferenţă, pe final scorul a devenit strâns. Zalăul se putea apropia la un singur gol, iar cu siguranţă finalul era altul, dar în cele din urmă, echipa antrenată de Gheorghe Tadici a fost nevoită să cedeze la o diferenţă de două goluri.
Chiar şi prin această înfrângere, gruparea de sub Meseş a rămas pe locul 8 în clasament, însă s-a îndepărtat de prima jumătate a clasamentului, iar ocupanta locului 7 – SCM Craiova are acum 3 puncte avans faţă de formaţia zălăuană. Asta după ce echipa antrenată de Simona Gogârlă a câştigat derby-ul Olteniei cu HCM Rm. Vâlcea, la o diferenţă de patru goluri.
După bătăliile din Cupa EHF, HCM Roman şi Corona Braşov şi-au dat întâlnire şi în campionat. Şi de această dată, Corona Braşov a avut câştig de cauză, iar echipa antrenată de Bogdan Burcea s-a impus destul de clar în Moldova. Astfel, formaţia de sub Tâmpa contină să ocupe locul 4, însă la doar două puncte de ultima treaptă a podiumului, care este ocupată de Dunărea Brăila. Că tot veni vorba de Dunărea Brăila, să spunem că echipa lui Costică Buceschi a reuşit prima victorie din 2016 în deplasarea de la Unirea Slobozia.
Cum era de aşteptat, primele două clasate, CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare au avut meciuri uşoare. Campioana României s-a duelat cu o afltă formaţie din Capitală, iar în partida cu Rapid a obţinut un succes la o diferenţă de 8 goluri, după ce la pauză scorul a fost strâns, iar diferenţa doar de două goluri.
Tot un succes la 8 goluri diferenţă a obţinut şi HCM Baia Mare, vicecampioana României trecând de nou-promovata HC Alba Sebeş.
În lupta pentru evitarea retrogradării, dar şi a locurilor ce duc la barajul pentru menţinere în prima ligă, ”U” Alexandrion Cluj a bifat o victorie importantă cu Măgura Cisnădie. A fost un meci care a fost oficiat doar de către un singur arbitrul, asta după ce colegul său s-a accidentat chiar înaintea de meci. Oricum, jocul a decurs în condiţii normale, iar clujencele s-au impus cu 28 – 26.
Să mai spunem că după runda de la finele săptămânii trecute s-a mai înregistrat o modificare în clasament, iar CSM Ploieşti a urcat pe locul 5, după victoria cu HC Zalău. stop_coloana Rezultatele etapei a XVI-a:

HCM Roman – Corona Braşov 24 – 27 (12 – 14)

CSM Bucureşti – Rapid Bucureşti 34 – 26 (17 – 15)

HCM Baia Mare – HC Alba Sebeş 35 – 27 (14 – 9)

Unirea Slobozia – Dunărea Brăila 23 – 32 (12 – 16)

“U” Alexandrion Cluj – Măgura Cisnădie 28 – 26 (13 – 8)

SCM Craiova – HCM Rm. Vâlcea 28 – 24 (15 – 13)

CSM Ploieşti – HC Zalău 22 – 20 (14 – 10)

CLASAMENT:

1. CSM Bucureşti 16 16 0 0 507 – 350 48
2. HCM Baia Mare 16 15 0 1 515 – 376 45
3. Dunărea Brăila 16 10 1 5 437 – 409 31
4. Corona Braşov 16 9 2 5 454 – 422 29
5. CSM Ploieşti 16 8 3 5 467 – 434 27
6. HCM Roman 16 8 2 6 416 – 405 26
7. SCM Craiova 16 8 2 6 441 – 439 26
8. HC Zalău 16 7 2 7 424 – 437 23
9. HCM Rm. Vâlcea 16 7 0 9 431 – 451 21
10. “U” Alexandrion Cj 16 5 1 10 410 – 461 16
11. Unirea Slobozia 16 5 1 10 383 – 439 16
12. Măgura Cisnădie 16 3 1 12 427 – 490 10
13. Rapid Bucureşti 16 2 0 14 422 – 522 6
14. HC Alba Sebeş 16 1 1 14 373 – 472 4

Etapa a XVII-a se desfăşoară după programul:

Rapid Bucureşti – HCM Baia Mare – joi, 16.45 – Digi
Dunărea Brăila – CSM Bucureşti – joi, 18.15 – Digi
HCM Roman – “U” Alexandrion Cj – vineri, 19.30 – Digi
HC Zalău – Unirea Slobozia – sâmbătă, ora 11.00
HCM Rm. Vâlcea – CSM Ploieşti – sâmbătă, 14.00 – Digi
HC Alba Sebeş – Măgura Cisnădie – sâmbătă, 18.00
Corona Braşov – SCM Craiova – duminică, 11.30 – Digi