Politico.eu a facut o investigație in randurile staff-ului lui Crețu și arata ca jumatate dintre angajați și-au dat demisia in primul an din cauza apucaturilor comisarului european
Comisarul european Corina Crețu, de origine din satul Traniș, comuna Napradea, este din nou in atenția presei europene cu un scandal, acuzata de modul in care s-a purtat cu consilierii personali.
Jumatate din staff-ul comisarului european pentru Politici Regionale a demisionat in timpul primului an de mandat, din cauza obiceiurilor sale total neprofesioniste. Angajații de la Bruxelles s-au aratat nemulțumiți de faptul ca Crețu amesteca viața personala cu munca, se arata intr-un amplu articol publicat pe site-ul Politico.eu, despre deprinderile comisarului european care reprezinta Romania.
Foști și actuali angajați au descris dezordinea din echipa Corinei Crețu, din care au plecat, pe rand, șeful de cabinet, adjunctul acestuia, șeful de comunicare, dar și alți membri ai staff-ului. Mai exact, 9 din 18 persoane din biroul Corinei Crețu și-au dat demisia in doar 12 luni, pe fondul programului de munca prea lejer pe care il avea aceasta, dar și din cauza tendinței sale de a combina calatoriile oficiale cu excursii in scop recreativ. Mai mult, Corina Crețu le cerea angajaților din cabinetul sau sa ii rezolve diverse treburi personale, cum ar fi sa-i duca rufele la spalat, sa ii cumpere alimente și sa ii plimbe cu mașina rudele.
Publicația „Politico” a stat de vorba cu 11 dintre actualii și foștii angajați din comisariatul Corinei Crețu, majoritatea dorind sa iși pastreze anonimatul. Jurnaliștii au obținut o copie a programului comisarului european din ultimele 12 luni. S-a putut observa ca deseori nu avea intalniri lunea, joia și vinerea. Surse din randul angajaților de la Bruxelles au dezvaluit ca, de obicei, Crețu nu lucra in zilele respective. Comisarul european a explicat ca zilele fara intalniri programate sunt destinate cititului.
Dintre cei 28 de comisari europeni, Corina Crețu are cele mai multe absențe la intalnirile saptamanale ale Comisiei, lipsind la aproape un sfert dintre ele. De asemenea, Crețu se pare ca nu ține cont de unele dintre regulile instituționale de la Bruxelles, ceea ce a provocat frustrare in randul echipei sale. De exemplu, angajații sai au spus ca aceasta fuma in birou, incalcand o interdicție valabila la nivelul intregii instituții.
Europarlamentarul se justifica pe Facebook
Corina Crețu a scris pe pagina sa de facebook o replica ampla la aceste acuze. „De dimineața primesc telefoane de la oamenii din echipa mea, șocați de atacul fara precedent și fara nici o baza reala, aparut in Politico. Din respect pentru adevar, pentru echipa mea și ma refer aici atat la cabinetul meu, cat și la colegii din DG Regio și, nu in ultimul rand, din respect fața de cei care imi urmaresc in mod constant activitatea, am decis sa fac urmatoarele precizari: Primul an de mandat s-a caracterizat printr-o agenda extrem de incarcata, cu foarte multe intalniri și misiuni de lucru in statele membre. Spre exemplu: pana in prezent, am vizitat 24 de țari, am avut intalniri oficiale cu peste 40 de președinți regionali, am participat la peste 10 dezbateri in Parlamentul European, in cadrul Comisiilor de specialitate sau in sesiuni plenare, la Strasbourg și am participat la 6 reuniuni ale Consiliilor de Miniștri dedicate politicii de coeziune. Agenda mea publica reflecta aceasta intensitate a angajamentelor. Așa cum am promis la inceputul acestui mandat, toate programele operaționale ale FEDR pentru 2014 – 2020 au fost adoptate. Pe parcursul acestui an, eu și echipa mea ne-am concentrat asupra acestui obiectiv și astazi sunt mandra de ceea ce am realizat. Dispunem acum de pachete de investiții solide, axate pe performanța, pentru a ajuta regiunile și orașele sa realizeze obiectivele UE in materie de creștere economica și creare de locuri de munca. Acest inceput bun ma face sa sper ca și anii ce vor urma vor fi cel puțin la fel, daca nu chiar mai buni, fiindca aceste programe vor avea cu siguranța un impact substanțial in viata de zi cu zi a oamenilor.
Intenționez sa mențin acest ritm și anul viitor pentru a asigura implementarea acestor programe, in teritoriu, cat mai repede. Sunt mandra sa am o echipa de profesionisti cu experiente si realizari remarcabile. Impreuna, am reușit sa stop_coloana avem rezultate deosebite in acest an. Schimbarile de personal in cabinetele comisarilor nu sunt excepționale, in special in primul an de mandat, atunci cand mulți realizeaza ca ritmul de activitate este mult mai alert decat și-au imaginat atunci cand au acceptat aceasta provocare. Doresc insa sa va asigur pe toți ca onestitatea și integritatea au stat la baza intregii mele activitați, in ultimii 25 de ani și ca nu voi abdica niciodata de la aceste principii”, a scris Corina Crețu.
Crețu a avut probleme și la numirea in funcție
Din cei 21 de nomina-lizați la funcția de comisar european audiați de Parlamentul European anul trecut, europarlamentarii au intocmit o lista cu șase nume ce nu au reușit sa convinga. Printre aceștia s-a aflat și candidatul Romaniei Corina Crețu. Partidul Popular European, de centru-dreapta, a considerat ca audierea candidatului socialist al Romaniei a fost neconvingatoare. Ulterior, Corina Crețu a fost numita in postul de comisar pentru Politici Europene.
Cariera Corinei Crețu
Intre anii 1990 și 1992, salajeanca Corina Crețu, de origine din localitatea Traniș, comuna Napra-dea, a lucrat ca jurnalist. Intre anii 1992 – 1996 și 2000 – 2004 a fost consilier prezidențial și purtator de cuvant al președintelui Romaniei din acea perioada, Ion Iliescu. Din 2004 este membru in Comisia pentru Politica Externa a Senatului Romaniei și membru titular in Adunarea Parlamentara a OSCE. In 2007, Corina Crețu a fost aleasa membra a Parlamentului European (PE), la fel și la alegerile din 2013. In noiembrie 2012, Corina Crețu s-a casatorit cu omul de afaceri Ovidiu Rogoz.
Primul scandal legat de numele Corinei Crețu a facut inconjurul lumii acum doi ani
Colin Powell nu a vrut sa vina de ginere in Napradea
Idila dintre salajeanca Corina Crețu și Colin Powell, fost secretar de stat al Statelor Unite ale Americii (SUA), a facut mare valva in vara lui 2013 pe tot globul. Și uite asa „lipeala” cu Colin Powell, care intre 2001 și 2005 a fost langa Bush sufletul politicii mondiale, a facut sa se auda pe toata circumferința Pamantului de Corina din Napradea. Povestea lor de dragoste a ieșit la iveala dupa ce un hacker (cunoscut ca Guccifer), care a descoperit parolele de la emailurile celor doi, a postat pe contul sau de facebook un schimb de mailuri cu picanterii. Mesajele amoroase intre salajeanca Corina Crețu și fostul secretar de stat al Americii au inceput sa circule in corespondența privata a celor doi din luna august a anului 2005, cand Crețu i-a scris lui Powell: „Vremea buna sa te faca sa vii….”, mesaj la care el raspunde cu ințeles: „Tu și vremea puteți face ca asta sa se intample”. }sta a fost inceputul. Lucrurile au evoluat, iar hacker-ul a scos la iveala lucruri draguțe, cum este si declarația de dragoste in care Corina Crețu ii marturisea lui Colin Powell ca el a fost cea mai mare iubire a vieții ei. Asta se intampla in 14 noiembrie 2011. Erau vremuri cand Corina tocmai ce implinea 44 de ani, iar Colin Powell 74 de ani. Corina Crețu a continuat sa ii trimita mesaje fostului secretar de stat american și in 2012. Potrivit presei americane, salajeanca ii trimitea lui Powell poze, in diferite ipostaze. Pozele ca pozele, dar scriitura ei face deliciul. „Beau un pahar de vin cu mine, așa cum obișnuiai sa-mi zici (…). Nici macar o noapte nu merit din punctul tau de vedere? Pana la ce punct vrei sa ma vezi distrusa complet? Nu e cinstit, Colin, tu nu ești drept”. Venerabilul domn nu raspunde. Corina insista și il ia mai domol: „Imi pare rau ca ma vezi ca pe o amenințare la adresa ta sau ca pe cineva periculos, de care trebuie sa stai departe. Nimeni nu spune nimic legat de pat, vreau doar sa te vad, nimic mai mult”. Și culmineaza Corina cu: „Te-am iubit prea mult, prea mulți ani. Tu ai fost cea mai mare iubire a vieți mele…”, potrivit publicatiei New York Daily News. Colin Powell a spus insa mai apoi ca nu și-a inșelat soția și ca a fost o prietenie prea personala.