decembrie 5, 2025

Volei Club Zalău a pierdut la Campia Turzii

imagine-articol0_47929

Fără doi jucători importanţi din lot, formaţia condusă de Gabriel Terheş s-a văzut învinsă în minim de seturi


Cum era de aşteptat, sălăjenii au avut viaţă grea la Câmpia Turzii. Gruparea condusă de Gabriel Terheş s-a văzut învinsă în minim de seturi de ocupanta locului doi. Ce-i drept, formaţia de la poalele Meseşului a pierdut şi doi jucători importanţi săptămâna trecută, iar acest lucru s-a simţit.
 Într-adevăr, era greu să învingă o echipă experimentată cum este CSM Câmpia Turzii, însă, surprize s-au tot văzut în volei. Chiar şi liderul Universitatea Vest Timişoara a pierdut un set acasă, cu CSS 2 Baia Mare. Totuşi, trebuie să remarcăm faptul că CSM Câmpia Turzii a obţinut a patra victorie consecutivă. 
 Pentru Volei Club Zalău urmează un nou meci dificil, de data aceasta pe teren propriu. În ultima etapă a turului, zălăuanii vor primi vizita liderul CSU Universitatea de Vest Timişoara, grupare care are maxim de puncte. stop_coloana CSM Câmpia Turzii – ACS Volei Club Zalău 3 – 0 (12, 14, 17)

Rezultatele etapei a VI-a din Seria VEST:  
 CSM Câmpia Turzii – ACS Volei Club Zalău 3-0 
 CSU Universitatea Vest Timisoara – CSS 2 Baia Mare 3-1 
 CS Provolei Arad – CSS CNE Lapi Dej 1-3 
 CSU Brașov a stat

Programul etapei a VII-a, care se dispută sâmbătă: 
 CSS 2 Baia Mare – Pro Volei Arad 
 Volei Club Zalău – CSU Vest Timişoara 
 CSU Braşov – CSM Câmpia Turzii 
 CSS CNE Lapi Dej stă