Cea mai importantă competiție la nivel de copii și juniori din județul Sălaj, Cupa de vară “Viiorul “, organizată de CS Viitorul Zalău s-a desfășurat săptămâna trecută și la fel ca și în anii trecut și această ediției a fost un real succes. Fostul președinte al clubului care își desfășoară antrenamentele pe Stadionul din Hereclean, Daniel Sabou s-a declarat mulțumit de cea de-a XI – a ediție a Cupei Viitorul. 

“A fost o competiție frumoasă din punct de vedere al jocurilor pentru că au fos prezente formații foarte puternice din fotba-lul românesc, Academia de Fotbal Gheorghe “Hagi” Pandurii Târgu Jiu, FC Bihor și așa mai departe. Noi suntem mulțumiți de ce au realizat echipele noastre, patru clăsări pe podium într-o competiție cu echipe foarte puternice spun foarte multe. De asemenea puteam să jucăm două finale însă am pierdut de fiecare dată în fața stop_coloana Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi la loviturile de de-partajare “, ne-a declarat Daniel Sabou, care și-a felicitat toți antrenori pentru rezultatele obținute.
“Pe această cale vreau să felicit toți antrenorii prezenți la această edi-ției și în special pe cei de la noi din club, Laurean Flonta, Dan Lucaciu și Bogdan Bărnuțiu pentru performanța de la această competiției. De asemenea vreau să aduc mulțumiri copiilor, părinților precum și celor care au fost alături de noi la organizarea celei de-a XI-a ediții a Cupei de vară Viitorul “, a încheiat Daniel Sabou.