decembrie 5, 2025

Se iau inapoi doi lei de la gura poliţiştilor

imagine-articol0_46622

Poliţiştilor şi militarilor li se taie porţia. Guvernul le-a dat angajaţilor MAI şi MApN o normă de hrană mărită de la 24 la 27 de lei pe zi, de la 1 iulie. S-a răzgândit însă şi le ia înpoi doi lei din norma zilnică de hrană, potrivit Digi24, informaţie confirmată şi de Sîrca Constantin, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, filiala Sălaj. Mai mult, vor fi obligaţi să restituie din norma de hrană mărită de care au beneficiat în iulie diferenţa de doi lei pe zi.
 În ziua de salariu, angajaţii din Poliţie şi din Armată, pe lângă leafă, mai primeau 810 de lei în plus, norma de hrană. O vor primi în continuare, diminuată însă cu 60 de lei, echivalentul a doi lei pe zi pentru fiecare zi a lunii.
 Motivul pentru care norma de hrană a fost diminuată de la 27 de lei la 25 de lei pe zi este că preţul alimentelor a scăzut odată cu reducerea TVA la alimente de la 24 la sută la 9 la sută. stop_coloana 
 Poliţiştii locali din Zalău, deşi nu aparţin structurilor Ministerului de Interne, ci sunt în subordinea Primăriei Zalău, au primit şi ei de la începutul anului normă de hrană, prin hotărâre a Consiliului Local. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, Lucian Trif, spunea la sfârşitul lunii trecute că se aşteaptă ca şi lor să le fie mărtă norma de hrană de la 24 la 27 de lei.