decembrie 5, 2025

Au mirosit celula și… cam atata tot

imagine-articol0_46100

Imediat după alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut, când Direcția Națională Anticorupție a început în trombă puricatul averilor mai marilor zilei, ne-am bucurat cu toții, nu că vom scăpa de corupție, că asta în România nu se poate, ci că ea va fi redusă până la limitele acceptabilului și că banii furați de la statul român, de la mine și de la tine adică, vor fi recuperați. Atât de mult și-au pus românii nădejdea în acțiunile DNA, că până și cei din diaspora afișau lozinci gen “DNA te iubim!”. Ce-i drept, procurorii DNA merită o stimă deosebită fie și numai pentru că au arătat acestui neam cine sunt aleșii lui, cât de cinstiți sunt și cât de nemilos se înfruptă din avuția țării. Numai că bucuria n-a ținut mult. Aproape în fiecare zi auzim că cutare corupt, arestat preventiv, a fost eliberat și va fi judecat în libertate. Când va fi judecat, habar n-are nimeni. Așa a ajuns Elena Udrea să-și petreacă zile de neuitat pe malul mării după ce a ieșit din celulă, așa a ajuns Radu Mazăre să se plimbe cu șalupa doar în apele teritoriale ale României după vreo 70 de zile stop_coloana petrecute la mititica, așa a ajuns Vanghelie să pună în aplicare noi Vanghelioane, pe banii contribuabililor, după ce a meditat vreo câteva luni la răcoare. Și lista este lungă, lungă de tot. Citeam în presă că miniștri chinezi au fost duși în vizite prin pușcării pentru a constata pe viu ce-i așteaptă în cazul că dau mâna cu corupția. Cam asta s-a întâmplat și la noi. Marii corupți care au furat cu sutele de milioane de euro au avut posibilitatea să miroase aerul celulei, să audă zăngănitul zăvoarelor, să primească hrană cu gamela. Și într-un final să li se spună părintește “să fiți cuminți”. Și ei au ascultat, s-au cumințit, nu știm pentru câtă vreme, și își văd de sutele de milioane de euro fraudate.