Kent din Voivodeni a fost prins de polițiști in vama Borș
Kent Lingurar, chiar dacă poartă nume de produs select, este un „găinar”. Adică e un hoț de duzină care a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru „șmangleală” calificată. Cum să stea Kent la răcoare atâta amar de vreme? Așa că s-a făcut tot mai puțin vizibil prin satul său, Voivodeni, unde adesea dădea târcoale poliția. Purtând un nume sonor, tânărul de 24 de ani a zis în gândul său, nu prea limpede, că va putea duce o viață liniștită peste hotare. Nimănui nu i-a spus, nici măcar fratelui său, Marlboro, ce intenții are. Așa că s-a urcat într-un Mercedes (marcă pe măsura lui Kent) și a încercat să iasă pe la vama Borș din țară. În fața vameșilor nu s-a legitimat cu buletinul stop_coloana lui, nici al fratelui său Marlboro, nici al vărului Dunhill, ci cu o carte de identitate banală, a iubitului surorii sale. Cum acesta nu avea nume pro-venit din lumea tabagică, Kent a fost identificat ușor mirosit de polițiști, mai ales că era dat în urmărire generală pentru aroma de ciordeală. Acum, tânărul Kent din Voivodeni așteaptă să fie dus în celulă. Că tot n-au pușcăriașii ce fuma.
