Secretarul de stat din ministerul Agriculturii Vasile Cristian-Ştefan s-a dus la Hida să instruiască tinerii să atragă fonduri europene
Secretarul de stat din ministerul Agriculturii Vasile Cristian-Ştefan a fost prezent săptămâna trecută, joi 14 mai, în comuna Hida, alături de senatorul sălăjean Gheorghe Pop. Vasile Cristian-Ştefan a ţinut o pledoarie în faţa a peste 25 de tineri din Hida, prin care i-a îndemnat să-şi depună proiecte pentru a atrage fonduri europene în segmentul agriculturii şi le-a explicat cum pot face demersurile legale pentru a putea accesa astfel de fonduri. Ideea de a realiza acesastă întâlnire între tinerii săteni şi secretarul de stat din ministerul Agriculturii a fost a senatorului PSD Ghoerghe Pop. Până în prezent, Vasile Cristian-Ştefan a mai fost prezent în satele Letca, Băbeni, Sînmihaiu Almaşului şi Surduc. <nr> “Am început de mai mult timp această activitate împreună cu domnul Cristian-Ştefan Vasile, stop_coloana secretar de stat în ministerul Agriculturii. Am realizat pe Valea Someşului şi pe Valea Almaşului o serie de întâlniri cu tineri fermieri care doresc să acceseze fonduri europene. Am profitat de prezenţa domnului secretar general, care ne-a ajutat foarte mult şi chiar vreau să-i mulţumesc public pentru ceea ce a făcut pentru tinerii sălăjeni”, ne-a declarat senatorul Gheorghe Pop.
